Libertate și legalism în Galateni 5:1 (Partea 1, exegeză)

Unul dintre imnurile lui Philip Bliss, remarcabilul compozitor creștin, intitulat „Liber de lege”, începe cu următoarele cuvinte:

Liber de lege, ce fericire,

Orice păcat e șters pe vecie;

Spre mântuirea noastră-i de-ajuns,

Sângele scump al lui Isus.

George C. Stebbins, un apropiat al lui Bliss, mărturisea despre acest imn că a fost scris „pentru a afirma cu claritate doctrina mântuirii prin harul lui Dumnezeu, fără vreo implicație a poruncilor și principiilor vechii Legi”[1]. Este foarte probabil ca afirmația introductivă a imnului, care este de fapt și titlul acestuia, să fi fost inspirată din ceea ce apostolul Pavel spune în Galateni 5:1: Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi ...[2] Totuși, pentru credincioși există pericolul, așa cum s-a întâmplat în bisericile din Galatia, să se întoarcă sub influența nocivă a legalismului. De aceea scriitorul inspirat divin continuă avertizând: ...rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi din nou jugului sclaviei.

Pentru că Galateni 5:1 reprezintă esența, sau rezumatul, demersului pe care apostolul Pavel îl urmărește în această epistolă, voi schița în puțin vorbe sensul exegetic al cuvintelor lui, apoi, în a doua parte, voi reveni cu câteva sfaturi practice pe baza acestei exegeze. Câteva chestiuni trebuie urmărite aici, dar mai întâi versetul:

Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi din nou jugului sclaviei.

Libertate în Cristos

Versetul începe cu o afirmație despre libertatea credincioșilor: τῇ ἐλευθερίᾳ ⸂ἡμᾶς Χριστὸς ἠλευθέρωσεν ... Substantivul ἐλευθερίᾳ este un dativ de avantaj, ideea primară fiind cea a interesului personal.[4] Așadar, Cristos, celor vizați pentru această libertate, le-a oferit acest beneficiu, sau, după cum sugerează Vince, „pentru ca să fim liberi și să rămânem liberi”[5].

În text, realității libertății îi corespunde actul eliberării. Tot din rădăcina acestui cuvânt apare verbul ἠλευθέρωσεν, un indicativ-aorist-activ. Fiind indicativ, eliberarea este un act real, exprimă o realitate, nu ceva posibil, sau ceva virtual. Din pricina aceasta este normal de concluzionat că și libertatea este de asemenea o realitate în viața galatenilor. Timpul aorist sugerează că această eliberare a avut loc într-un timp nedefinit, contextual se poate înțelege că este trecut. Aoristul este telic, sau culminativ, descrie eliberarea ca fiind efectivă, încheiată, consumată. Eliberarea s-a realizat deja, contextul sugerând lucrul acesta prin faptul că este prezentată realitatea eliberării, anume că cei credincioși sunt efectiv liberi. Libertatea galatenilor este culminarea acțiunii de eliberare. Construcția propoziției descrie această libertate ca ceva sigur, ca un adevăr axiomatic.

Ceea ce mai trebuie spus în punctul acesta este imaginea culturală dezvoltată prin utilizarea acestor termeni. După cum explică și Gilbrant, „verbul era folosit în greaca seculară legat de eliberarea sclavilor”[6]. Morris confirmă și el ipoteza imaginii eliberării din sclavie, citând chiar Galateni 5:1 ca exemplu, după care adaugă că această „eliberare din sclavie se făcea prin plata unui preț”[7]. Libertatea sclavului costa, de aceea, pentru că în general un sclav nu avea posibilități materiale, doar cineva cu bunăvoință putea să îi cumpere libertatea. Apostolul Pavel spune că în cazul creștinilor, libertatea lor a fost procurată de Cristos. Prețul care a fost plătit este propiul său sânge, potrivit cu ceea ce se impunea ca plată pentru păcat (1 Petru 1:18-19).

Nu poate fi suficient accentuată importanța acestei realități de care are parte credinciosul care se află în Cristos Isus. Pavel o face în cel mai gramatical mod posibil. Așa cum s-a observat deja, eliberarea este o acțiune efectiv realizată, încheiată, datorită faptului că Isus Cristos a plătit prețul necesar. Prin urmare, creștinii trăiesc într-o libertate concretă, reală, descrisă ca atare prin forma la indicativ a substantivului ἐλευθερίᾳ (libertate). Ce urmează de aici sunt două imperative care decurg ca urmare a realității libertății câștigate de eliberarea prin Cristos. Unul este la forma negativă, celălalt la forma pozitivă. Primul care va fi supus analizei este cel la forma negativă.

Robie sub Lege

Porunca, în forma ei negativă, interzice întoarcerea în robie: μὴ πάλιν ζυγῷ δουλείας ἐνέχεσθε. Forma negativă a poruncii este dată de particula μὴ, care are legătură imediată cu acțiunea pe care verbul ἐνέχεσθε o descrie. În forma lui activă, verbul descrie acțiunea de a constrânge, prin punerea unei presiuni peste om[8]. Dar în forma pasivă și în combinație cu un substantiv dativ, așa cum este cazul în Galateni 5:1, se ajunge la ideea de subjugare.[9] Forma pasivă a verbului este medie, ceea ce înseamnă că acțiunea de subjugare este îndeplinită de galateni, totodată ei fiind și subiecții care o suportă. Mai mult, adverbul πάλιν, menit să arate însușirea acestui verb, acestei acțiuni, arată că ei se subjugă singuri din nou. Wuest are dreptate când spune că după ce scăpaseră de sub sclavia religiilor lor păgâne, galatenii voiau să intre sub plasa iudaismului[10]. Era o experiență repetată, limbajul arătând cât de absurd trebuie să fi fost, asemenea unui sclav care după ce a fost eliberat, caută un alt stăpân ca să intre sub despotismul lui. În contextul în care, așa cum sugerează și Ryken, aspirația oricărui sclav era libertatea, întoarcerea benevolă în robie era socotită drept o dovadă de stupiditate.

O altă imagine interesantă apare aici, prin introducerea substantivelor ζυγῷ δουλείας. „Jugul sclaviei” este din nou o imagine de import din cultura secolului 1 a lumii greco- romane. Descrie în cuvinte plastice modul în care era văzut un sclav. Myles Lavan scrie:

De vreme ce sclavii erau asemănați cu animalele domestice, se foloseau metafore caracteristice pentru a descrie actul înrobirii cuiva. În mod special pentru acest lucru este valabil „iugum”. Jugul care era forțat pe gâtul animalelor de tractare, care era atașat la plug sau la un vehicul, era un puternic simbol al sclaviei.[11]

Cuvintele plastice pictează imaginea sumbră nu doar a situației crunte sub care galatenii doreau să se întoarcă, dar și condiția deplorabilă a omului în planul spiritual. Un δοῦλος era un sclav legat de stăpânul lui, considerat doar cu puțin mai sus decât animalele. La o astfel de condiție voiau galatenii să se întoarcă, căutând să intre sub autoritatea legalismului iudaic.

Expresia mai sus studiată reflectă treapta la care legalistul se coboară, dar și absurditatea unei astfel de situații. Legalistul alege de bună voie, după ce a experimentat realitatea libertății în Isus, să revină la condiția josnică, animalică, a robiei, să poarte din nou jugul greu al legii. Acest lucru este incalificabil, ilogic, lipsit de sens, de aceea este și interzis de către apostol. Creștinul trebuie să trăiască în demnitatea omului liber, eliberat din această cruntă sclavie, trebuie să continue să traiască sub acest statut câștigat prin sângele scump al lui Cristos. În sensul acesta, Pavel are o poruncă pozitivă, care urmează să fie analizată în continuare.

Fermitate în har

Imperativul este alcătuit, bineînțeles dintr-un verb, combinat cu o particulă: στήκετε οὖν. Conjuncția οὖν are sens continuativ, făcând legătura dintre propoziții într-o frază. În acest context, crează o legătură dintre o propoziție afirmativă și una imperativă. Mantey susține că are rol deductiv, în ideea că propoziția imperativă e singura concluzie logică ce se poate infera.[12] În sensul acesta, se poate traduce prin „în consecință”, sau un simplu „deci”. Nuanța pe care conjuncția οὖν o dă în Galateni 5:1 este una foarte importantă, pentru că scoate în evidență ceea ce este logic normal să decurgă în mod practic din realitatea spirituală a libertății. Altfel spus, pentru că cel credincios este un om liber, în mod necesar logic el trebuie să rămână așa, iar în caz contrar sfidează bunul simț. Acest lucru a fost arătat în studiul poruncii negative, unde imaginea creată prin cuvinte plastice potrivite culturii secolului 1, arată cât de aberant este ca cineva liber să vrea să se intoarcă sub crunta robie.

Verbul στήκετε este cel care determină imperativul pozitiv din verset. Verbul se găsește doar la timpul prezent, fiind de fapt o formă târziu apărută în limba greacă, dezvoltată prin coruperea variantei la timpul perfect a verbului ἵστημι (a sta).[13] Gilbrant, Grundmann și Kittel au dreptate când, în comun acord, socotesc că verbul „este puternic influențat de forța timpului perfect (a lui ἵστημι), adică denotă o condiție prezentă rezultată dintr-un act trecut”. Ideea este a nemișcării, în sensul perseverenței și persistenței.[14] Fermitatea poate fi și ea indusă de aici; galatenilor li se cere să rămână neclintiți în libertatea pe care Cristos le-a câștigat-o.

Legalismul este irațional pentru creștin. Dacă realitatea spirituală a credinciosului este libertate în Cristos, fiind eliberat prin sângele lui Cristos de sub apăsarea Legii, atunci consecvența logică cere rămânerea lui în această stare de fapt. McQuilkin nu exagerează când spune că „vorbind din punct de vedere strict, un creștin legalist este de fapt un oximoron”.[15] Această concluzie nu este departe de imaginea pe care Galateni 5:1 o creionează. De aceea, lucrul cel mai natural pentru un creștin care trăiește ca om liber, în libertatea cumpărată de Cristos cu sângele Său, este să rămână liber. În continuare se vor expune câteva moduri practice prin care acest lucru poate fi realizat.

Bibliografie:

[1] Bebe & Bianca Ciaușu: Voi Cânta Doar Despre Isus, Istorisiri Despre Compunerea Imnurilor Sacre, Volumul 2, Casa Cărții, Oradea 2014, pag. 68.

[2] Citatul biblic este preluat din NTLR 2009 (Noua Traducere în Limba Română).

[3] C.A. Anderson Scott: Living Issues in the New Testament, University Press, Cambridge 1933, pag. 102.

[4] Marcel Țepeneu: O Introducere în Limba Greacă a Noului Testament, Manual de Studiu, Noțiuni de Gramatică și Vocabular, Covington Theological Seminary, pag. 306.

[5] Marvin R. Vincent: Vincent’s Word Studies, vol. 4, WordSearch 2014.

[6] Thoralf Gilbrant: The Complete Biblical Library, The New Testament Greek-English Dictionary, WordSearch.

[7] Leon Morris: New Testament Theology, Zodervan, Grand Rapids 1986, pag. 71.

[8] Verbul apare în Luca 11:53 astfel: Şi, pe când le zicea acestea, cărturarii şi fariseii au început să-L constrângă şi să-L facă să vorbească despre tot mai multe. (versiunea GBV 2001)

[9] Spiros Zodhiates: The Complete Word Study Dictionary, New Testament, AMG International, WordSearch.

[10] Keneth S. Wuest: Word Studies from the Greek New Testament, Eerdmans 1973, pag. 134, WordSearch.

[11] Myles Lavan: Slaves to Rome, Paradigms of Empire in Roman Culture, Cambridge University Press, Cambridge 2013, pag. 83.

[12] H.E. Dana, J.R. Mantey: A Manual Grammar of the Greek New Testament, Macmillan, Toronto 1927, pag. 253.

[13] Zodhiates: The Complete Word Study Dictionary, WordSearch.

[14] Gilbrant: The Complete Biblical Library, WordSearch.

[15] J. Robertson McQuilkin: Free and Fulfilled, Victorious Christian Living in Twenty-First Century, Thomas Nelson Publishers 1997, pag. 53.