Cum și de ce am devenit calvinist

Era prin anul 2001, într-o zi de Joi, când am fost invitat să particip la serviciul de închinare al bisericii baptiste din localitatea unde locuiau părinții mei. Ei se mutaseră de vreo cinci ani din București în Stoborăști-Olt, satul natal al tatălui meu, și începuseră să meargă la adunare, pentru că în zonă nu exista nici o sală a regatului Martorilor lui Iehova, organizație cu care toți simpatizam, dar la care nici unul nu ne afiliasem membral. Ei bine, nu îmi amintesc exact ce s-a predicat în ziua aceea, însă ce îmi amintesc este că ședeam undeva în ultimul rând de bănci, probabil să fiu cât mai aproape de ușă ca să pot pleca afară în cazul în care mă plictiseam, când am început să am o foarte ciudată senzație în interiorul meu, o bizară convingere lăuntrică cu privire la păcătoșenia mea. Deodată am realizat ce fel de om sunt, iar viața mea trăită în păcat se descoperea inimii mele încălzite cu o claritate dureroasă. Am înțeles atunci, pentru prima oară în viața mea, că sunt pierdut, însă totodată aveam certitudinea că singura șansă de salvare era în Dumnezeul acelor oameni din adunare. Am plecat acasă în seara aceea cu toate aceste gânduri și sentimente amestecate. Simțeam că ceva în mine se schimbase, experimentam un bizar sentiment de plăcere dar și de frământare. Înainte de culcare am îngenuncheat pentru rugăciune și probabil că pentru prima oară în viață m-am rugat sincer, cerându-i lui Dumnezeu să mă ierte, să mă schimbe și să mă ajute să Îl urmez. A doua zi dimineață m-am trezit parcă la o nouă viață, știam că tot ce a fost până atunci reprezenta ceva ce expirase.

Motivul pentru care am specificat această mărturie este pentru că i-am înțeles profunzimile și laturile teologice abia după aproape zece ani. Ucenicia și mentorarea mea mi-am trăit-o sub auspiciul înțelegerii arminiene a mântuirii, deși de multe ori m-am întrebat cu privire la unele incongruențe din ceea ce credeam și ceea ce experimentasem la convertire. M-am perindat sub multe înfluențe teolocice, am trecut de la fundamentalism la un conservatorism moderat, apoi am cochetat o scurtă vreme cu teologia liberală, în urma citirii unor cărți. În anul 2009 am primit invitația de a deveni slujitor al bisericii din Stoborăști, locul unde fusesem întors la Cristos. Imediat după mutarea mea în zonă, am început să particip la unele studii biblice organizate de Comunitatea Bisericilor Baptiste din Oltenia, pentru pregătirea slujitorilor. Acolo am intrat pentru prima dată în contact direct cu gândirea calvinistă, prin intermediul unor frați americani de la care învățam. Până atunci mă lovisem de calvinism tangențial, fără să mă intereseze prea mult problema. Nu pot să descriu în cuvinte repulsia pe care am avut-o în primele două dăți când am luat parte la aceste studii. La un moment dat m-am gândit chiar să și renunț. Cei care își amintesc acele zile pot să confirme că eram unul dintre cei mai vocali oponenți ai conceptelor predestinării, harului irezistibil, perseverenței sfinților. Cei drept că reacția mea era una emoțională și lipsită de prea multe argumente, era de fapt atitudinea unui om care simțea că edificiul lui teologic se clatină, care se vedea amenințat. Am avut parte de multă răbdare din partea acelora pe care îi contram, de multe ori răutăcios, însă în cele din urmă am cedat presiunii de a încerca să ofer un răspuns biblic ideilor cu care mă intersectam. Am luat toate acele pasaje biblice dificile care mi se ofereau ca raționament al calvinismului și m-am luptat cu ele. Am citit diverse explicații alternative, însă nici una nu m-a satisfăcut, pentru că nu mi se păreau oneste cu textul biblic și nici consecvente logic. Încetul cu încetul pierdeam teren, până când în cele din urmă m-am declarat învins. Nu puteam să explic totul perfect, nici acum nu pot, însă ce îmi amintesc a fost că aveam două opțiuni: fie să mă resemnez și să merg înainte la fel, fără să mă mai preocupe problema prea mult, fie să dau crezare acestor idei care acum mi se păreau evident sprijinite biblic și să îmi schimb percepția teologică. O vreme am încercat prima variantă, până când am intrat în contact cu învățătura teismului deschis și a teologiei procesului, care mi se păreau nebiblice în concluziile lor. Adâncindu-mă în studiul acestora, am constatat că problema de fond este cea a liberului arbitru, ceea ce m-a determinat să aprofundez subiectul atât din latura filosofică, cât și cea teologică. Aici drumul mi s-a întretăiat din nou cu teologia lui Jean Calvin, care mi-a oferit cel mai elocvent răspuns biblic la problema voinței umane, găsind compatibilismul lui ca fiind cea mai echilibrată mărturie. Pentru a doua oară eram convins de veridicitatea biblică a calvinismului.

Am încercat o vreme să fiu un calvinist ascuns, care nici nu predica prea mult doctrinele harului, nici nu vorbea prea mult despre ele, de teamă că asta va cauza dezbinare. Însă cu cât avansam mai mult în înțelegere și în siguranță, cu atât simțeam că nu pot să mă fofilez. Undeva în anul 2016 am luat decizia să promovez doctrinele harului, îmi place să cred că în primul rând motivat de dragostea pentru slava lui Dumnezeu și proclamarea adevărului biblic. Să nu se înțeleagă greșit, nu cred că acest sistem teologic este egal cu revelația scrisă, însă cred că este cea mai bună exegeză biblică și reprezentare a mântuirii în Cristos și Evangheliei lui Cristos. Pentru mine teologia nu este adevărul, ci o estimare a adevărului. Așa că în ce mă privește, socotesc că este drept să spun că în calvinism am găsit cea mai curată aproximație a adevărului. Nu pot spune că este perfect, însă nici greșit, rămânând însă deschis să îl afirm și să îl apăr, conștient totodată că trebuie să aibe neajunsuri de care acum însă nu sunt conștient sau pe care nu le înțeleg ca atare. Ca să închei într-o notă concluzivă, vreau să afirm ceea ce Charles Spurgeon spunea și ceea ce și eu cred că reprezintă cel mai bine latura teologică și apologetică a calvinismului: ”Ceea ce astăzi este poreclit cu numele de calvinism este de fapt Evanghelia.” și ”În realația mea cu metodiștii am observat că aderăm la doctrinele de bază ale credinței creștine. Nu că eu țin la calvinism mai mult decât la acestea, însă pentru mine calvinismul are în sine puterea de a conserva adevărul.”

Soli Deo Gloria!