Simplicitatea lui Dumnezeu și gândirea secvențială a omului

Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu ... (Psalmi 46:10)

Să tânjim nu doar după lucrurile Sale profunde, dar și după Dumnezeu Însuși. (A.W. Tozer)

Dacă ești un om religios, și cel mai probabil că ești, așa vreau să îmi explic faptul că citești aceste rânduri, atunci ai un apetit pentru lucrurile spirituale. Marea problemă a celor ca noi este că odată ce ne adâncim în cercetarea profunzimilor lui Dumnezeu, acest apetit devine insațiabil, ceea ce ne face să ne dorim tot mai mult. Atunci riscăm să alunecăm și să facem din Dumnezeu un studiu sistematic și să uităm că dincolo de aceste culmi și profunzimi avem de a face cu o Persoană, pur și simplu cu Ființa divină.

Doctrina despre simplicitatea lui Dumnezeu ne amintește că, deși există atât de mult în El, în cele din urmă, așa cum afirma Sfântul Thomas Aquina, „Dumnezeu este simplu”, de aceea „orice afirmație despre vreo calitate a Ființei divine trebuie aliniată la noțiunea de simplitate”*. Dumnezeu nu poate fi structurat decât de mintea umană care gândește secvențial, însă El este tot ceea ce este fără întrerupere, fără să fie vreodată separat în Sine Însuși. Mai simplu spus, El este Ființă în esență.

Noi trebuie să încercăm să renunțăm la acel spirit de disparație atunci când contemplăm pe Dumnezeu. Să ne oprim din a desperechea atributele divine și să înțelegem că El este Dumnezeu, adică suma tuturor însușirilor Sale. Cu alte cuvinte avem nevoie să învățăm simplicitatea lui Dumnezeu și astfel să dobândim acea perspectivă unificatoare. În fiecare zi a vieților noastre avem nevoie de tot ce este Dumnezeu. O relație trăită într-un stil asimetric e lipsită de armonia ce se găsește în toată Ființa Sa.

Ce adânc și minunat mintea mea s-a luminat, Știu, o, Doamne Dumnezeu, ce ești Tu și ce sunt eu!