Despre minuni, partea 1: Minunile și teologia

Introducere

Isidor Isaac Rabi a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului 20. El a descoperit ”rezonanța magnetică nucleară”, principiul care stă la baza radiografierii, lucru care i-a adus Premiul Nobel. Un apropiat l-a întrebat despre începuturile sale ca om de știință. Isaac Rabi i-a răspuns: Copil fiind, când veneam de la școală mama nu mă întreba ce am învățat, ci dacă am pus întrebări bune profesorului. Punând întrebări ajungem și noi să cunoaștem, să descoperim adevărul.

Când vine vorba de subiectul minunilor, întrebările încep să curgă din prisos. Iată câteva: Mai face Dumnezeu minuni și azi?; În ce condiții sunt minunile posibile?; Există daruri supranaturale în biserică?; De ce uneori Dumnezeu nu face minuni când le cerem?; Când și cum face Dumnezeu minuni?; De ce nu mai au loc minuni în lume așa cum vedem că au loc în Biblie? Sunt convins că la acestea puteți să mai adăugați și dumneavoastră propria listă cu o mulțime de alte întrebări ca astea.

Cuprins

Teologia închisă. Primul tipar teologic este unul închis și este reprezentat de teologiile liberale, care funcționează pe baza unei gândiri critice. Criticismul a dus în final la scepticism, ca și în cazul filosofului iluminist David Hume, care a respins posibilitatea minunilor pentru că sunt o violare a legilor naturale. În același secol, un alt mare filosof, pe numele lui Immanuel Kant, scria o carte intitulată „Religia doar în limitele rațiunii”, în care respingea minunile și absolut tot ce nu putea să fie explicat pur rațional.

În acest context caracterizat de gândirea critică și de scepticism, s-a născut, a trăit și a scris Friedrich Schleiermacher, cel care avea să poarte denumirea de „părintele teologie liberale”. Fiind influențat de gândirea filosofică a lui Kant și a altora, el a respins minunile biblice, pentru el nefiind altceva decât oglindirea unei gândiri mitice. Biblia ajunge din Cuvântul lui Dumnezeu, un cuvânt despre Dumnezeu și „astfel deci nu există niciun miracol în sensul strict al cuvântului” (Bultmann).

Care ar fi câteva puncte tari în această perspectivă? Eu cred că în primul rând faptul că abordează minunile critic poate fi un avantaj. În al doilea rând cred că raționarea este un proces care poate să ajute în determinarea adevărului despre minuni. Dar câteva puncte slabe ale perspective? Întâi este că are la bază o gândire filosofică care nu poate să explice transcendentul, și deci nici minunea. Apoi faptul că procesul gândirii este independent de credință, miracolul fiind imposibil de acceptat.

Teologia îngustă. Cel de-al doilea tipar teologic este unul îngust și e reprezentat în general de teologiile cesaționiste. Cuvântul vine de la latinescul „cesare” care înseamnă „încetare” și se referă la încetarea darurilor miraculoase. Prima oară când apare acestă idee este în secolul 4, când Ioan Chrysostom scrie într-un comentariu la 1 Corinteni 12 că darurile spirituale miraculoase au încetat. Această concepție a fost promovată și de reformatorii din secolul 16, precum Jean Calvin, care a fost însă insuficient de clar.

Cel care a clarificat însă cesaționismul a fost teologul presbiterian Benjamin Warfield în cartea sa intitulată „Minuni contrafăcute”, unde activitatea supranaturală a lui Dumnezeu există însă doar într-un anumit cadru bine definit. În genere sunt cinci concepții cesaționiste – concentrică, temporală, totală, consistentă, clasică – însă toate au în comun ideea că deși Dumnezeu poate să facă minuni „a ales să se limiteze pe Sine în acest sens într-un grad destul de mare” (J. MacArthur).

Din nou, care sunt punctele tari ale acestei teologii? Înainte de orice cred că este precauția cu care privește minunile. În cele din urmă prin faptul că încearcă să filtreze miracolele și să pună accentul mai mult pe Dumnezeu și suveranitatea Sa. Care ar fi și câteva handicapuri ale acestei abordări? Argumentația în favoarea limitării lucrării supranaturale a lui Dumnezeu este biblico-deductivă. Încadrează lucrarea lui Dumnezeu doar la un anumit nivel general valabil cam lipsit de flexibilitate.

Teologia largă. Cel de-al treilea și ultimul tipar teologic e cel larg și e reprezentat de teologiile continuaționiste. Prin „continuaționism” se mărturisește continuarea fenomenului de la Cincizecime. Prima astfel de mișcare este cea a Montaniștilor din secolul 2, care puneau un accent deosebit pe darurile spirituale, în special profeția, având o abordare escatologică. 1600 de ani mai târziu apare o mișcare neomontanistă, condusă de pastorul scoțian Edward Irving, care făcea din Rusalii o practică normativă.

Acesta a fost contextul în care a trăit Charles Parham, fondatorul mișcării penticostale. Împreună cu un grup de studenți, se întâlneau la rugăciune, după ce în prealabil studiaseră fiecare cartea Faptele Apostolilor. În timpul unei astfel de întâlniri, una dintre studente a început să vorbească în limbi. Concluzia în urma unor astfel de experiențe a fost că Dumnezeu poate și vrea să facă minuni, ba chiar trebuie să aibă loc minuni. Altfel spus „Dumnezeu și minunile merg împreună” (Stafford).

Care sunt câteva atuuri ale acestui tipar teologic? Aș spune că faptul că promovează o deschidere spre anticiparea unui act supranatural. Apoi aș adăuga că scoate în evidență atotputernicia lui Dumnezeu. Să încercăm acum să determinăm câteva probleme în această abordare. Care ar fii? Aș spune că tehnica folosită este senzorială, adică pune prea mult accentul pe experiența subiectivă. Un alt lucru este că deși promovează posibilitatea minunilor, nu promovează și un filtru pentru acestea.

Încheiere

La cursurile de catehizare, un pastor obișnuia să arate candidaților la botez un borcan cu fasole, cerându-le să estimeze numărul boabelor și să-l scrie pe o foaie de hârtie, precum și cântecul lor preferat. Le spunea câte boabe de fasole sunt în borcan, apoi îi întreba care dintre cântece este cel mai bun. Ei contestau că nu există răspuns, fiind o chestiune de subiectivism. La sfârșit adăuga că teologia bună este mai degrabă încercarea de estimare a adevărului biblic și nu o alegere subiectivă.

Tu ce fel de metodă alegi în determinarea teologiei tale despre minuni? În această primă parte am oferit

o privire de ansamblu asupra teologiilor despre minuni. Primul este cel închis, reprezentat de teologiile liberale, care exclude total posibilitatea minunilor. Al doilea tipar este cel îngust, reprezentat de teologiile cesaționiste, care mărturisește posibilitatea minunilor, dar într-un cadru limitat. Ultimul tipar este cel larg, reprezentat de teologiile continuaționiste, care crede că minunea este posibilă, ba chiar normativă. În care dintre acestea trei crezi că te plasezi tu?

Soli Deo Gloria!