Simplitatea lui Dumnezeu: atributul divin uitat

Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu ...” (Geneza 46:3)

Dumnezeu este Ființă, Summum Bonum, Acela care nu poate fii numit. (Emil Brunner)

Dumnezeu este de o complexitate care fascinează. Orice încercare de a-L cuprinde în cuvinte este o infimă descriere a Lui. Chiar dacă ai citi toate cărțile de teologie și ai descoperi o mulțime de lucruri despre El, nu vei reuși decât să zgâri suprafața cunoașterii. De aceea, înainte de a încerca să pătrunzi acest mister de nepătruns, trebuie să ne oprim și să facem o afirmație care la prima vedere ar putea suna bizar: Dumnezeu este simplu. Simplitatea lui Dumnezeu este însă un atribut de mult uitat.

Ce anume presupune acest atribut divin? Mai întâi trebuie să specificăm ce nu presupune. Prin simplitatea lui Dumnezeu nu se înțelege că divinitatea este „ușor de înțeles”, ci mai degrabă că El „nu este compus din mai multe părți, deși observăm în El mai multe atribute”* . În esența Sa, Dumnezeu este pur și simplu Ființă. Atributele și trăsăturile de caracter sunt manifestări. Dumnezeu nu poate fii divizat sau împărțit, El este în totalitatea și complexitatea Sa, Unul singur, Ființă divină, adică Ființa celestă.

Un lucru decurge din acest fapt, înțelegerea că ne aflăm față în față cu o persoană pe care o numim simplu, Dumnezeu. El poate fi descris în multe feluri, conform mozaicului de atribute divine, însă noi nu relaționăm cu nici unul din acestea care decurg din ființa Sa, ci relaționăm pur și simplu cu ființa Sa. Așa că azi vino la El cu ființa ta, fii copleșit de simplitatea Lui și închină-te. Pentru că în cele din urmă, devoțiunea este nimic altceva decât ființa care stă uimită înaintea Ființei, copleșit de uimire și de adorație.

Îmi plec genunchiul în fața Ta! Îmi plec genunchiul în fața Ta!

Te laud Doamne, te preamăresc, ridic iar mâinile spre cer și Te slăvesc!