Despre minuni, partea 2: Minunea și definția ei

Introducere

În această postare aș dori să încerc să definesc minunea. Știu că această încercare este destul de dificilă, aproape imposibilă și în general subiectivă. Samuel Butler, autor britanic din secolul 19, spunea că „o definiție este o idee sălbatică închisă între pereții cuvintelor”. Însă eu cred că o mare problemă pe care o avem în ce privește înțelegerea minunilor se datorează faptului că nu avem o definiție suficient de clară. Așadar, e de datoria noastră să încercăm să conturăm o definiție biblică.

Cum să facem lucrul acesta? Păi cred că trebuie să ținem cont de trei lucruri. Pornind de la ideea că minunea este un fenomen, trebuie să determinăm în primul rând originea fenomenului. Apoi vom avea în vedere natura fenomenului. În ultimul rând vrem să observăm care este scopul fenomenului. Așa că vom pune trei întrebări: originea – cine determină minunea?; natura – ce fel de fenomen este minunea?; scopul – de ce au loc minuni? Cu privire la aceste întrebări, trebuie să răspundem biblic.

Cuprins

Originea fenomenului

Începem de la întrebarea fundamentală, de bază: dacă minunea este posibilă, atunci, de unde vine? În primul rând, Biblia răspunde foarte clar, că Dumnezeu este cel care determină miracolul. Deși în Biblie se observă faptul că minunile pot avea și surse demonice, precum ocultismul, erezia și anticristul (Exod 7:11; 2 Tesaloniceni 2:9; Matei 24:24), singurele minuni autentice sunt cele pe care le face doar Dumnezeu (Exod 15:11; Psalmul 72:8; 136:4). Originea miracolului e Dumnezeu.

Minunea este posibilă, pentru că Dumnezeu este atotputernic (Luca 1:49). Care e însă semnificația acestui atribut divin? Unii, precum Augustin, înțeleg atotputernicia ca putere nelimitată. Cu toate acestea, omnipotența este limitată de natura lui Dumnezeu, El nu poate să facă minuni împotriva naturii Sale (Iov 34:12). John Polkinghorne, teolog anglican și om de știință, spunea că „parte din natura lui Dumnezeu este să fie consistent”, de aceea va acționa numai în limita naturii Lui morale.

Însă trebuie să înțelegem și că Dumnezeu este liber să acționeze cum dorește, adică e suveran (Psalmul 115:3). În înțelepciunea Lui nemărginită poate alege cum să dispună de atotputernicia Sa. Isus Cristos a ales în mod liber să vindece un lepros, în timp ce alte zeci au murit în aceeași zi (Matei 8:2-3). Justin Holcomb, teolog reformat, spunea despre minuni că sunt demonstrația „puterii suverane” a lui Dumnezeu. El are puterea de a face minuni dar și-o o exercită independent/suveran.

Natura fenomenului

O altă întrebare are de a face cu natura miraculosului: ce fel de fenomen este minunea? Există mulți termeni care au fost asociați cu minunea, precum: ne-natural; sub-natural; anti-natural etc. Așadar, punctul de referință în stabilirea naturii miracolului este lumea creației/naturalul. În Israel, ultima realitate naturală cunoscută era cerul, însă despre Dumnezeu se spune că locuiește mai presus de ceruri (Psalmul 8:1; Efeseni 4:6) și lucrează mai presus de om (Iov 42:3; Psalmul 139:6).

Acest „mai presus” de natural și de om este supranaturalul. Aceasta este natura minunilor. Norman Geisler definea minunea ca fiind „o intervenție divină în lumea naturală”. Însă divinul intervine dintr-o supra-natură, de aceea „miracolul este o singularitate cauzată supranatural”. Această intervenție creează o nouă situație în cursul natural al lumii, după cum argumenta C.S. Lewis. Imediat însă „natura se și instalează în acestă nouă situație adaptându-i toate celelalte evenimente”.

Din pricina acestei presupuse tensiuni dintre natural și supranatural, i-a determinat pe unii filosofi naturaliști să spună că „miracolul este o suspendare a legilor naturale”. Însă așa cum vom vedea când vom discuta despre clasificarea minunilor, supranaturalul nu anulează naturalul. Acum este însă de ajuns să spunem că o mare parte din miracolele biblice folosesc legile naturii. Exemple sunt lanțul plăgilor din Egipt (Exod 7:14-10:29) sau trecerea Mării Roșii (Exod 14:21), precum și altele.

Scopul fenomenului

Ultimul detaliu care ține de stabilirea definiției minunii este scopul ei. De ce face Dumnezeu minuni? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să privim la scopul minunii întrupării Fiului, care așa cum este descris în Evanghelia după Ioan, este proslăvirea lui Dumnezeu (Ioan 1:14; 17:4). Orice lucrare vorbește despre autorul ei, iar miracolul, în același sens, vorbește despre Dumnezeu. Proslăvirea în minune scoate în evidență două lucruri: atributele și caracterul (Psalmii 77:14; 65:5).

Însă când vorbim despre caracterul lui Dumnezeu proslăvit într-o minune, aceasta înseamnă că se are în vedere și aspectul relațional dintre subiectul minunii și obiectul minunii. Altfel spus, proslăvirea lui Dumnezeu într-un miracol are în vedere întotdeauna binele omului (Exod 18:8-9). Așa cum bine puncta și Everret F. Harrison, rolul lucrărilor extraordinare ale Domnului au în vedere „restaurarea întregii umanități a ființei”. Scopul lui Dumnezeu este și teo-centric și antropo-centric.

Însă este crucial să înțelegem că minunea este strâns legată de revelație. Vom atinge acest subiect mai târziu, acum însă trebuie subliniat rolul miraculosului în revelația lui Dumnezeu. B.B. Warfield spunea că minunile „nu doar sprijinesc credibilitatea revelației, dar sunt și vehiculele ei”. Aici vorbim nu despre revelația generală, ci despre revelația particulară, în speță cea a Cuvântului. Atât Cuvântul viu, adică Mântuitorul nostru, cât și Cuvântul scris, adică Biblia, s-au sprijinit pe minuni.

Încheiere

Cred că încercarea de a da o definiție minunilor este vitală în înțelegerea fenomenului. Este în același timp și foarte grea. În Congresul Bisericilor Anglicane din anul 1902, profesorul W. Sanday a afirmat: Când vom găsi definiția pe care o căutăm, miraculosul nu va mai fi o problemă. Azi nu încercăm decât să aproximăm, să zgâriem suprafața acestei definiții. Sau așa cum am spus încă din introducere, încercăm să încadrăm între ”pereții” cuvintelor, o idee ”sălbatică” precum miraculosul.

Așadar, acestea fiind spuse, aș dori să purcedem la aceasta. Aș vrea să ne amintim cele trei aspecte fundamentale de care trebuie să ținem cont în găsirea acestei definiții biblice. Primul este legat de originea fenomenului, Dumnezeu, care este atotputernic și suveran. Al doilea aspect ține de natura fenomenului, supranaturalul, care acționează asupra naturalului. Iar cel de-al treilea aspect are în vedere scopul fenomenului, proslăvirea lui Dumnezeu pentru binele umanității. Iată definiția mea:

„Miracolul este o acțiune supranaturală în ordinea creație, prin care Dumnezeul atotputernic alege în mod suveran, să se reveleze proslăvindu-se în mod răscumpător în viața omului.”