"Baraca": o recenzie critică asupra teologie din spatele romanului

Prin anul 2009 mi-a căzut în mâini o carte, ”The Shack” de William Paul Young, care făcea valuri la vremea respectivă. Cartea mi-a fost făcută cadou de o prietenă din USA, cu specificația entuziasmantă că ”este o carte superbă!”. Mai toți prietenii mei americani citeau cartea la vremea aceea, așa că m-am gândit să mă apuc și eu de treabă. Am terminat-o cam într-o săptămână, într-o notă de îndoială fermecătoare. Pe de-o parte eram fascinat de emoția pe care o transmitea, pe de altă parte îmi făceam serioase probleme cu privire la teologia din spatele ei.

Care este, pe scurt, povestea din acest roman?

Cu ceva timp în urmă, Mack își pierde fiica, fiind răpită și ucisă de un om cu probleme psihice. Multă vreme Mack și-a căutat fiica, iar poliția a făcut același lucru cu criminalul, nimeni însă nu a avut sorți de izbândă. Într-o zi, Mack găsește o scrisoare în cutia poștală, semnată de Dumnezeu, în care îl invită pe acesta să vină într-o pădure, la o cabană aflată în paragină, unde Mack se întâlnise ultima dată cu indicii care îl puneau pe urmele criminalului (de aici titlul ”Baraca”). La început nu vrea să ia în seamă, părândui-se o glumă, însă în cele din urmă hotărăște să meargă acolo. Însă odată ajuns și intrat pe ușă, întreaga scenă se schimbă, Mack fiind introdus într-o altă dimensiune, unde cabana aceasta veche devine un loc frumos. Este șocat să fie întâmpinat de Papa, o femeie de culoare, care predinde că este Dumnezeu-Tatăl. Acolo întâlnește și un bărbat iudeu pe nume Isus și o tânără asiatică cu numele de Sarayu, personificarea Duhului Sfânt. Cartea în cea mai mare măsură constă în discuția pe care Mack o are pe rând cu cele trei persoane, conversație care îl duce în final în punctul culminant, aflarea locului și identității criminalului fiicei sale. Însă înainte de asta, întreaga relatare are de a face cu încercarea lui Dumnezeu de a vindeca sufletul rănit a lui Mack, așa încât acesta să fie pregătit să ofere iertare criminalului fiicei sale, odată ce îl va descoperi. Povestea se termină cu acestea fiind realizate, Mack reușind să ofere iertare dușmanului său.

Câteva mărturii despre teologia cărții, venite din partea celor ce o susțin.

”The Shack” (Baraca) revine în atenția publicului larg cu și mai multă forță. Începând cu data de 3 Martie 2017, povestea romanului este din nou în atenție, de data aceasta în varianta ecranizată. În general cartea/filmul se pretind a fi creștine în esență, ca urmare a faptului că multe dintre librăriile creștine din lume și din România au promovat scrierea, deseori elogiind-o prin paralele făcute cu mai clasicele ”Călătoria creștinului” (John Bunyan) și ”Cronicile din Narnia” (C.S. Lewis). Tocmai din aceste pricini cartea trebuie privită ca având un mesaj teologic. Ce anume transmite ea, dincolo de frumosul ambalaj comercial?

Aș vrea să pornesc de la câteva mărturii ale celor care au promovat cartea și teologia ei. Timothy Beal, profesor la Universitatea Case Western, fericit pentru că aceste ”idei progresiste ... își fac loc în cultura populară prin intermediul The Shack”, recunoaște că ”Dumnezeu este descris în metafore non-biblice”. De asemenea, Katherine Jeffrey, scriind pt revista Books and Culture, declară că această carte oferă ”o teodicee postmodernă și post-biblică”. Totodată, Belinda Elliot, apologet al romanului din partea CBN, admite că portretele din el nu sunt cele biblice/tradiționale. Deci, chiar din tabăra acelora care o promovează ni se spune că romanul nu reprezintă perspectiva biblică a evanghelicalismului ”main stream”.

Însă unde își au aceste idei rădăcina teologică. Beal argumentează că ”de câteva decade această teologie se află la marginile liberale ale gândirii evanghelice”. El continuă spunând că această mișcare datează din anii '70-'80, în ”discursul radical academic teologic al liberalismului ... dar care, până acum (adică până la romanul Baraca), nu a avut nici un impact asupra imaginisticii teologice non-academice, în mod special în sânul curentului religios principal”. Prin aceasta, Beal recunoaște nu doar rădăcinile teologice liberale ale romanului, dar și faptul că aceste idei au prins teren în sânul creștinismului evanghelic de orice tip, chiar și cel conservator, lucru care este deosebit de îngrijorător. În continuare vom observa teologia defectuoasă și nebiblică a cărții.

Care sunt câteva dintre ideile teologice la care trebuie să luăm bine seama?

Am să încep cu teologia universalistă de tip Barthian. Câteva replici sunt revelatoare în sensul acesta. Spre exemplu, Isus din roman îi mărturisește lui Mack că el este ”cea mai bună cale a omului de a relaționa cu Papa sau Sarayu”. Ce înseamnă ”cea mai bună cale”? În nici un caz singura cale, lucru care se deduce din alte citate: Cei care mă iubesc provin din toate sistemele existente. Ei sunt budiști, mormoni, baptiști, musulmani, democrați, republicani, sau mulți dintre cei care nu votează ... sau care nu aparțin vreunui sistem. Nu am dorința de a-i face creștini, ci doresc să mă alătur lor în transformarea lor în fii și fiice ale lui Papa. Într-o altă discuție, de data aceasta cu Papa, Mack o întreabă dacă ”toate drumurile duc la Cristos?”, la care Papa răspunde: Majoritatea drumurilor nu duc nicăieri. Asta înseamnă că sunt gata să călătoresc pe orice drum ca să te găsesc. Din nou, iese în evidență faptul că autorul mărturisește o ispășire universală și o mântuire finală a tuturor oamenilor, în momentul în care Mack o chestionează pe Papa dacă ”toată lumea” înseamnă ”adică, toți cei care cred?”, la care ea răspunde accentuând: Toată lumea, Mack. Crescut în grădina gândirii libertariene (arminianismul) dusă la extrem, fundamentul teologic pe care este zidită întreaga lucrare, după cum mărturisea J.B. DeYoung, de la Western Theological Seminary, apropiat al autorului cărții ”Baraca”, este universalismul, concluzia lui fiind că această carte ”stă pe fundamentul reconcilierii universale”.

Un alt lucru la care creștinismul evanghelic trebuie să ia seama este imaginea preponderent feminină a lui Dumnezeu din această carte. Ceea ce izbește este genul sub care Dumnezeu-Tatăl este imaginat, o femeie de culoare cu numele de Papa. De asemenea, Sarayu, o tânără asiatică, este reprezentarea Duhului Sfânt. La un moment dat, Mack se întâlnește cu o a patra persoană divină, pe nume Sophia (Înțelepciunea), tot o femeie. Există ceva, vreun mesaj teologic, dincolo de aceaste imagini? Beal, zelos susținător al progresismului, apără cartea spunând că imaginea aceasta, a lui Dumnezeu ca mamă, este ”profund influențată de teologia eliberări și de feminism”. Această afirmație spune multe, în contextul în care de ceva vreme există eforturi susținute din partea adepților feminismului de a impune agresiv agenda lor în cultură și societate. Betty Friedan, principală promovatoare a feminismului în anii '70, făcea o afirmație șocantă la vremea aceea când spunea că principala întrebare a anilor '80 va fi: Oare Dumnezeu este un El? Răspunsul nu a încetat să vină în decursul anilor, de la teologia ”the mother God” (Dumnezeul-mamă), până la forme de expresie artistică, precum statuia lui Christa (varianta feminină a lui Cristos), prezentă în catedrala Sf. Ioan din Manhattan în anul 1984. Mary Cassian, distins profesor în Woman's Studies din cadrul Southern Baptist Seminary , socotește că romanul ”Baraca” se încadrează în această linie ideologică care ia formă artistică, atunci când spune: Baraca”, indică faptul că și evanghelicii se predau încet presiunii feministe de a-L imagina pe Dumnezeu în moduri feminine.

În aceeași ordine de idei, doctrina despre Trinitate din roman trebuie luată în calcul. Deși Trinitatea este prezentată în trei persoane distincte, este evident faptul că autorul alunecă în modalism (erezie condamnată în istorie, care susține că Dumnezeu este o singură persoană revelată în trei moduri distincte). Cel mai criticat pasaj în sensul acesta este acela în care Papa îi explică lui Mack că întruparea Fiului este de fapt o întrupare a Trinității: Când noi trei ne-am comunicat existenței umane, am devenit total umani. Când Mack o interoghează pe Papa cu privire la această problemă, observă că și ea poartă pe mâini semnele cuielor. Young creionează astfel o trinitate răstignită, iar la argumentul că Tatăl a părăsit pe Fiul la cruce acesta răspunde spunând că aceasta a fost o experiență subiectivă a lui Isus: ... indiferent ce a simțit El acolo, nicioodată nu l-am părăsit. Persoanele trinității sunt deseori implodate într-o singură persoană, exemplu fiind modul în care Papa povestește despre modul în care înainte de creație ”eu îmi găseam plăcerea în mine”, diferit de doctrina Trinității imanente, în care Tatăl, Fiul și Duhul își găsesc plăcerea unul în altul. Daniel Hames, de la Network Theology, care a studiat și a scris o cunoscută recenzie la doctrina despre trinitate din roman, regăsește în carte și alte forme alterate ale teologie lui Young, precum triteismul (trei dumnezei în trinitate), panteism, însă concluzia lui este că imaginea preponderentă este cea a modalismului.

Imaginea pe care cartea o dă păcatului este și ea una controversată. Nici nu are cum să fie, pentru că evident este șlefuită sub dalta universalimului. Cartea promovează păcatul dintr-o perspectivă psihologică și terepeutică, la fel ca și iertarea aproapelui. Cele două sunt dezbrăcate de consecințele lor veșnice, pentru dumnezeul din ”Baraca”, iadul și pedeapsa fiind perspective eronate ale omului despre divinitate. Când Mack îl întreabă pe Papa despre iazul de foc și pucioasă și mânia divină, aceasta îi răspunde: Eu nu sunt cine crezi tu că sunt Mackenzie. Nu am nevoie să pedepsesc omul pentru păcat, păcatul este în sine o pedeapsă pentru om, devorându-l din interior. Hames critică continuarea discuției, spunând că Young intenționat evită să aducă în discuție în romanul său mărturia clară a bibliei despre existenței iadului. De Young de asemenea punctează acest aspect scoțând în evidență că această în perspectivă biblică despre iad ”Mack greșește dându-i crezare”. În sensul acesta, înțelegerea despre păcat din roman rezonează mult mai bine cu filosofia religioasă orientală a karmei decât cu cea a Evangheliei, după cum recunoaște și Albert Mohler, cunoscut teolog reformat.

Concluzii și câteva avertizări pentru mediul evanghelic din România

M-am oprit pe scurt asupra asupra a patru dintre cele mai grave derapaje teologice din carte. Există și altele, precum alterarea ideii autorității divine, ca respingând supunerea și ascultarea, ci constând într-o supunere inversată, cea a lui Dumnezeu față de om. Mohler socotește că aceasta este o inovație teologică în ”Baraca”, catalogând-o ca fiind ”periculoasă” și ”esența idolatriei de sine a omului”. Aș mai adăuga și imaginea unui Isus pur uman și lipsit de natură divină, avât doar o natură umană. Însă toate acestea de pe urmă nu sunt decât continuări consecvente ale celor patru mari influențe prezente în teologia cărții: universalismul, feminismul, modalismul și orientalismul. Este suficient ca să întâmpinăm ecranizarea cărții, care după părerea mea nu are cum să prezinte o altfel de perspectivă decât cea a romanului, într-o notă critică. Nu doresc cenzurarea, ci să trezesc sufletul la vigilență, având în vedere că teologia cărții, bine camuflată și împachetată într-o frumoasă și emoționantă poveste, reprezintă de fapt adevăratul ei spirit. Pe lângă aceasta mai adaugă că foarte multe celebrități omagiază romanul, printre care și creștini de renume precum Eugene Peterson sau Michael W. Smith.

Este trist totuși să vezi că și în România este preluată cu un entuziasm asemănător în mediul evanghelic, mai ales în librăriile creștine de acest profil. Posibil ca orientarea comercială din aceste instituții să predomine interesului față de adevăr. Nu știu, zic și eu, să îmi fie cu iertare în caz contrar, însă altfel cum să explic faptul că pretinse entități cu etichete de conservatori ignoră filtrarea materialelor pe care le traduc și le pun în vânzare? Ce este și mai trist este cum această atitudine de nepăsare trece ușor în rândul celor care duminica se află în băncile bisericilor. Pentru mine ”Baraca” este modul în care erezia (da, exact EREZIA), sau învățătura falsă (ca să sune mai moale), ajunge subtil în casele, familiile, bisericile și comunitățile noastre. Adevărat este cuvântul apostolului care spune că ”vor apărea învățători mincinoși care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare” (2 Petru 2:1). Prinși în mreaja melancoliei ”istorisirilor închipuite” care ”gâdilă urechile”, să mi se ierte expresia, ajungem să ”halim” (cuvântul nu este vulgar, provine din țigănescul ”halimos” care înseamnă ”a mânca”) tot meniul. În încheiere am să îl las încă o dată pe Albert Mohler, care vorbește profetic despre această problemă, să concluzioneze:

Când vine vorba de ”Baraca”, faptul tulburător este că mulți cititori sunt atrași de mesajul teologic al acestei cărți și eșuează în a observa cât de mult se abate de la Scriptură. Toate astea descoperă dezastrul lamentabil din capacitatea evanghelicului de a discerne. Este greu să nu concluzionezi că discernământul este o artă pierdută în creștinismul american (eu adaug și cel românesc) și aceasta poate duce la catastrofe teologice. Răspunsul nu este să cenzurăm ”Baraca” sau să o luăm din mâinile cititorului. Nu trebuie să ne fie teamă de carte, ci să fim gata să-i răspundem. Cu disperare avem nevoie de o recuperare teologică, care poate să vină numai dacă practicăm discernământul biblic. Acest lucrul necesită din partea noastră identificarea pericolelor doctrinare din ”Baraca”, ca să fim siguri. Însă adevărata țintă este să refamiliarizăm evanghelicii cu învățăturile biblice în aceste direcții și să-i reînarmăm pe credincioșii creștini. ”Baraca” este un strigăt de trezire pentru creștinismul evanghelic. Popularitatea cărții printre evanghelici poate fi explicată doar prin lipsa de întelegere teologică – un eșec de a înțelege chiar și Evanghelia lui Cristos. Tragedia faptului că evanghelicii și-au pierdut capacitatea de a discerne își găsește originea în dezastruoasa pierdere a cunoașterii Biblei. Discernământul nu poate supraviețui fără doctrină.

Bibliografie:

Albert Mohler, The missing art of evangelical discernment,

http://www.albertmohler.com/2010/01/27/the-shack-the-missing-art-of-evangelical-discernment/

Belinda Elliot, What is so bad about The Shack? http://www1.cbn.com/books/whats-so-bad-about-the-shack

Marry Kassian, Re-emagining God in the Shack http://cbmw.org/uncategorized/re-imagining-god-in-the-shack/

Daniel Hames, The Shack: Good news or bad news? http://www.theologynetwork.org/christian-beliefs/doctrine-of-god/starting-out/the-shack--good-news-or-bad-story.htm

William Paul Young, The Shack: when tragedy meets eternity

Katherine Jeffrey, ‘I Am Not Who You Think I Am’ — Situating The Shack in a Christian Literary Landscape,” Books & Culture http://www.booksandculture.com/articles/2010/janfeb/iamnotwhoyouthinkiam.html

James B. DeYoung, Book Review: The Shack