Este Dumnezeu un ”El”? Cu siguranță ”Da!”.

În anul 1984 lumea creștină era șocată de un eveniment care a avut loc în Catedrala Episcopală Sfântul Ioan, din Manhattan. Era o zi Marți din Săptămâna Mare, când episcopul a dezvelit o statuie de bronz intitulată ”Christa”, în care era înfățișată o versiune feminină a lui Isus, răstignită pentru păcatele omenirii (vezi imaginea). După cum mărturisește Mary Kassian, profesor în Woman's Studies la Southern Baptist Seminary, această dezvăluire nu era atunci decât răspunsul unui demers care începuse în anii '70, când Betty Friedan, vocea din spatele mișcării feministe, profețea că întrebarea anilor '80 va fi: Este oare Dumnezeu un ”El”?

Iată că au trecut 33 de ani și agenda feministă este împinsă cu și mai multă agresivitate. Discuția și întrebarea lui Friedan este reînviată azi prin controversa adusă de ecranizarea romanului ”Baraca”, de W.P. Young, unde Sfânta Treime este preponderent înfățisată sub formă feminizată. Deși sunt multe voci care se ridică în apărarea lucrării, pretinzând că Young nu promovează ideologia feministă, teologia din spatele ficțiunii este nuanțată în mai noua apariție a lui Young, cartea non-ficțiune ”Lies we believe about God”. Așadar, este oare Dumnezeu un ”El”, sau putem să ne referim la Dumnezeu și ca o ”Ea”? Aceasta este întrebarea care se învârte în jurul fenomenului ”Baraca”. Răspunsul meu la întrebare este următorul: Dumnezeul Bibliei este un ”El” și nu ne este permis să îi dăm altă imagine. În continuare voi reliefa răspunsul oferind trei argumente biblice.

1. Imaginea lui Dumnezeu în Biblie este masculină. Aș vrea să fiu clar de la început. Prin faptul că susțin imaginea biblică a lui Dumnezeu ca fiind masculină nu afirm că Dumnezeu este bărbat. Știm că Dumnezeu nu poate fi încadrat exact în nici un fel de descriere și că termenii folosiți de Biblie pentru a-L descrie sunt termeni relaționali, termeni în care este descrisă natura relației dintre Dumnezeu și om. Însă natura acestei relații dintre Dumnezeu și om îl revelează în impostaze masculine. Astfel, El este rege și nu regină, păstor și nu păstoriță, tată și nu mamă. În ce privește ultima descriere, cei care propun o posibilă variantă feminină a lui Dumnezeu, citează Isaia 66:13, spunând că imaginea lui Dumnezeu de aici este ce a unei mame. Însă textul spune: Cum mângâie o mamă pe copiii ei, așa vă voi mângâia eu. Profetul nu ne propune o nouă imagine a lui Dumnezeu, cea a unei mame, ci o analogie cu privire la acțiunea evidențiată. Trebuie să face diferența între ce spune Biblia despre Dumnezeu în mod direct și imaginile pe care le folosește ca termeni de comparație cu privire la acțiunile Lui. În Matei 23:37, Domnul Isus potrivește acțiunea lui Dumnezeu în relație cu Ierusalimul cu strângerea puilor sub aripi de către o cloșcă. Putem spune că imaginea biblică a lui Dumnezeu este cea a unei cloști? Avem permisiunea să-i creăm lui Dumnezeu o astfel de imagine? Bineînțeles că NU. Analogia este menită să evidențieze ceea ce Dumnezeu face în relația cu omul, nu ceea ce Dumnezeu este în relația cu omul. În schimb, ceea ce Dumnezeu este în relația cu omul trebuie înțeles din afirmațiile directe. În rugăciunea Mântuitorului avem o astfel de afirmație directă: TATĂL nostru care ești în ceruri ... (Lc. 11:2).

2. Imaginea lui Dumnezeu în Cristos este masculină. Ceea ce este Dumnezeu nu poate fi înțeles în afara lui Cristos. Isus a spus: Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan 14:9) De mai multe ori ni se spune că Isus este ”chipul lui Dumnezeu” (2 Cor.4:4; Col.1:15), El este reprezentarea fidelă a ceea ce este Dumnezeu în relație cu omul (In.1:14,18; Ev.1:3). Ca să folosim un grecism biblic, Cristos este ”icoana” (imaginea) Dumnezeului nevăzut. Ce înseamnă lucrul acesta? Bineînțeles că înseamnă că în Cristos vedem slava lui Dumnezeu, însă totodată înseamnă că în virtutea lui Cristos înțelegem cum este Dumnezeu. Masculinitatea este parte din această imagine pe care Cristos ne-o oferă despre Dumnezeu și nu poate fi ignorată. Dacă Cristos ar fi fost Crista, atunci am putea gândi la Dumnezeu în termeni feminini, dar acest lucru nu este o opțiune. Trebuie totodată să remarcăm faptul că masculinitatea lui Cristos este imperios necesară pentru teologia lui Pavel. Cristos este cel de-al doilea Adam. Lucrul acesta este foarte important pentru soteriologie (doctrina despre mântuire), fiindcă Cristos, a venit să dea salvare de ceea ce primul Adam a cauzat prin neascultarea lui (Rom.5:12-21). Biblia spune lămurit că păcatul a intrat în lume prin neascultarea bărbatului, de aceea era nevoie de o prezența masculină ca să răscumpere de sub păcat omul. Insistența de a oferi lui Dumnezeu imagine feminină este un atac direct asupra doctrinei mântuirii, de aceea trebuie catalogată drept erezie.

3. Imaginea lui Dumnezeu în Biserică este masculină. În virtutea imaginii pe care Scriptura o oferă Bisericii, Dumnezeu nu poate fi înțeles decât în termeni masculini. Creștinii fundamentaliști au fost deseori numiți misogini pentru că i-au atribuit lui Dumnezeu masculinitatea, însă această acuză este cât se poate de neîntemeiată. Biserica este descrisă în termeni cât se poate de feminini, ba chiar i se oferă o imagine superbă în Scriptură, cea a unei mirese. Apostolul Pavel descrie relația dintre Cristos și biserică folosind analogia căsniciei (Ef.5). Ioan de asemenea, în penultimul capitol al Bibliei ne oferă imaginea unirii lui Cristos cu mireasa Lui. În istoria bisericii, Cântarea Cântărilor a fost în general interpretată tipologic, ca vorbind despre Dumnezeu și Israel/Biserică. Este adevărat că parte din ce înseamnă această relație este o taină, după cum spune si apostolul Pavel, însă ceea ce putem cunoaște este că imaginea spirituală pe care ne-o redă cu privire la Dumnezeu este masculină. În concluzie, ceea ce se poate spune ca răspuns la întrebare din titlu este ”DA”, cu siguranță Dumnezeu este un ”El”. Nu pentru că el este bărbat, ci pentru că așa a ales El să se descopere, ca fiind masculin în relație cu noi. Pentru că nu există un gen neutru, Dumnezeu a trebuit să se descopere fie în termeni masculini, fie în termeni feminini. Astfel, El este Tată, Rege, Domn, Păstor etc. Ce se poate afirma despre încercările de feminizare a lui Dumnezeu? Sunt încercări de adaptare culturală a imaginii despre Dumnezeu. Într-o societate în care imaginea de tată este deteriorată din pricina multor abuzuri, cu siguranță că unele persoane vor avea probleme în perceperea lui Dumnezeu ca Tată. Însă acest lucru justifică feminizarea lui Dumnezeu? Ce facem atunci cu acele persoane a căror experiența negativă are de a face cu mamele, nu cu tații? Nu ne este permis să adaptăm pe Dumnezeu la cultura noastră, pentru că astfel sfârșim în idolatrie. Evreii în pustie au dorit să facă lucrul acesta, au căutat să-l potrivească pe Dumnezeu culturii lor și au sfârșit închinându-se unui vițel de aur. Nu este diferit cu oamenii de azi, mentalitatea idolatră este aceeași și constă în încercarea de a-i da chip lui Dumnezeu, altul decât cel care este descoperit nouă în Cuvântul Său. Christa din catedrala Sfântul Ioan, Papa din romanul/film a lui W.P. Young, nu sunt decât idolii contemporani al unui creștinism bolnav, idolatru. În final am să-l citez încă o dată pe C.S. Lewis:

Bunul simț, în ciuda discomfortului, sau chiar a ororii, pe care ideea schimbării limbajului nostru teologic la genul feminin îl ridică în cei mai mulți credincioși, va întreba: De ce nu? Din moment ce Dumnezeu nu este ființă biologică și nu are sex, ce contează dacă îi spunem ”El” sau ”Ea”, ”Tată” sau ”Mamă”, ”Fiul” sau ”Fiica”?

Dar creștinii cred că Dumnezeu însuși ne-a învățat cum să vorbim despre El. Să spui că nu contează este ca și când ai spune fie că întreaga imagine masculină nu este inspirată, este umană în origine, sau că, deși este inspirată, este o chestiune arbitrară și neesențială. Asta este însă intolerabil, sau dacă este tolerabil, atunci este un argument ... împotriva creștinimsului.