Principiile sub care Cristos este o pricină de poticnire, sau cum să devii și tu la fel
Pricina de poticnire este des invocată astăzi printre credincioși, expresia având mereu o conotație negativă, percepția generală fiind aceea că întotdeauna pricina de poticnire este un păcat. Însă această invocare este foarte des nejustificată, iar înțelegerea este total nebiblică. Să nu uităm că cea mai mare piatră de poticnire din Biblie este Piatra din capul unghiului, adică Domnul Isus Cristos. Isaia 8:14 îl descrie pe Isus ca pe o ,,Piatră de poticnire și Stâncă de cădere”, iar în Noul Testament este reluată imaginea în Romani 9:23 și 1 Petru 2:8. De fapt, în traducerea Cornilescu, expresia ,,pricină de poticnire” se găsește de 8 ori, de fiecare dată ea avându-L în vedere pe Domnul Cristos. În continuare o să redau aceste menționări biblice, în care voi explica principiul din spatele versetelor care fac invocarea pricinii de poticnire nejustificată.
1) Mesajul dur și acuzator al predicării, fariseii fiind mereu în această situație. În Matei 15:12 este scris: Atunci, ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?” Domnul Isus răspunde ucenicilor care îl învinuiau că i-a făcut pe farisei să se poticnească atacându-le tradițiile și teologie: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Prin urmare înțelegem că Mântuitorul afirmă despre această pricină de poticnire din predicarea și atitudinea Lui față de farisei că are scopul de a îndepărta acel ”răsad pe care nu l-a sădit Tatăl”. Proclamarea adevărului aduce această poticnire, și totodată această realizare uneori. 2) Disprețul plin de scepticism, nazarinenii fiind în această situație. În Marcu 6:3 și Matei 13:57 este descris lucrul acesta. Citez din Marcu: Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El. Însă cuvintele Mântuitorului sunt explicative în sensul acesta: Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.” Sursa pricinei de poticnire era disprețul pe care cei familiarizați cu Domnul și cu familia Lui, concetățeni în Nazaret, îl afișau. Așadar, pricina de poticnire poate să fie cauzată de lipsa de prețuire, deci este nejustificată și nu poate fi imputată unei persoane.
3) Bulversare și șoc, ucenicii fiind de data aceasta în această situație. Înainte de răstignirea Sa, în Matei 26:31, Mântuitorul îi anunță pe ucenici: În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire ... Însă El continuă oferind o notă explicativă: ... căci este scris: ‘Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.’ Petru se laudă că spre deosebire de ceilalți ucenici, el nu va găsi în Isus această pricină, însă Domnul îl anunță că el, mai mult decât ceilalți, vă păcătui din pricina aceasta, lepădându-se de El de trei ori. Astfel înțelegem că pricina de păcătuire nu poată fi imputată cuiva în situația în care el este forțat să ajungă astfel, fără voia lui. În situația asta păcatul cuiva nu se poate justifica apelându-se la pricina de păcătuire. 4) Așteptări nejustificate, situație în care s-au găsit unii dintre ucenicii Domnului, dar și iudeii. În Ioan 6:61 este scris că vorbirea lui Isus s-a părut la un moment dat ucenicilor o nebunie și astfel s-au poticnit în Isus. La fel și iudeii, se poticneau în Cristosul răstignit al Evangheliei. Pavel spune: ... noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire (1Cor.1:23). Însă Pavel explică această problemă a iudeilor în versetul anterior, când spune că ,,iudeii, într-adevăr cer minuni”. Evanghelia este o pricină de poticnire pentru iudei datorită așteptărilor pe care aceștia le nutriseră despre Mesia, după profilul făcătorului de minuni. Pricina de poticnire nu poate fi imputată în cazul aștepărilor nejustificate.
Concluzie: Pricina de poticnire nu justifică păcatul unui om, niciodată, chiar dacă se poate vorbi despre o invocare justificată a clauzei acesteia. Pricina de poticnire. în situația ei justificată, în cel mai bun caz acuză un om pentru că a participat la cauzarea cuiva să păcătuiască, dar în nici un caz nu disculpă pe cel care a păcătuit poticnindu-se. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil în situația în care invocarea pricinii de poticnire nu este justificată. Am listat aici 4 situații de acest fel care îl au în vedere pe Domnul Isus. Acestea sunt:
1) predicarea adevărului cu îndrăzneală și autoritate, lucru care îi condamnă pe oameni și îi face pe unii să se poticnească în predicator;
2) disprețul oamenilor față de o persoană, lucru care îi pune în situația să îl judece și să fie sceptici cu privire la persoana cu pricina;
3) păcătuirea unor oameni datorită unei situații create în jurul unui om, pe care nu acesta o creează ca să-i facă pe alții să păcătuiască;
4) așteptările nejustificate și nerealiste ale oamenilor cu privire la o persoană, care îi fac pe aceștia să păcătuiască.
