Sfințenia lui Dumnezeu sau Mysterium Tremendum Et Fascinans

Cine nu se va teme, Doamne ... ? Căci numai Tu eşti sfânt ... ! (Apocalipsa 15:4)

Inner Sanctum. Nimic nu este mai terifiant decât să fi adus în cadrul sfânt. (R.C. Sproul)

Un studiu științific al conceptului religios al sfințeniei demonstrează că potențialul cognitiv al omului este mărginită. Orice descriere a sacrului este limitată, întotdeauna omului îi scapă ceva, ceva dincolo de rațiune, nu irațional, ci supra-rațional. Filosofii au numit acest ceva simplu, ”plus” sau ”extra”. Ființa umană este conștientă că este depășită, de aceea în fața acestei Taine, sentimentul caracteristic omului din orice cultură este teama. Înțelegerea sfințeniei devine o experiență afectivă.

Otto Rudolf, cel responsabil cu experimentul de mai sus, găsește o formulă interesantă prin care explică sfințenia lui Dumnezeu ca fiind ”Mysterium Tremendum” sau ”Misterul Cutremurător”*. Mysterium este cunoașterea rațională devansată. Tremendum este cunoașterea emotivă avansată. Sfințenia lui Dumnezeu nu poate fi percepută conceptual, însă ea poate să fi înțeleasă experimental. Sfințenia lui Dumnezeu trece dincolo de nivelul gândului pentru ca să se transpună într-o impresie.

Oricât aș gândi sau vorbi despre sfințenia lui Dumnezeu este imposibil să o pot înțelege pe deplin și exprima propriu-zis. Sfințenia nu poate fi închisă în colivia logicii. Ea depășește hotarele minții mele și se revarsă în inimă. Nu o pot descrie dar o pot simți, sau mai bine spus, îmi cam dau seama ce este sfințenia în funcție de cum mă face să mă simt. Prezența Celui veșnic Sfânt devine atât de reală, mă copleșește, de aceea este și ,,et fascinans”. Mi-e frică și strig ”Vai, vai de mine!” și cad la picioarele-i.

Sfânt e, sfânt e, sfânt e Dumnezeu! Veșnic popoare dați-i onoare, Munți și mare vă cutremurați, și voi dealuri strigați-I: Amin!

*Rudolf Otto, The idea of the holy (Oxford University Press 1923).