Clasificarea minunilor

Introducere

O teologie biblică a minunilor are nevoie de această privire de ansamblu, într-o încercare de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai generală. Vom numi această privire de ansamblu ”clasificare”. George Henry Lewes, un filosof englez din secolul 19, spunea că „știința este o clasificare sistematică a experienței”. Și pentru că minunile pot fi și ele încadrate la experiențe umane, și pentru că teologia este și ea o știință, ca oricare altă știință e nevoie de o atare clasificare.

O clasificare a minunilor, oricât de simplă ar părea la prima vedere, este destul de complicat de realizat. Privind în Sfânta Scriptură, și în funcție de paradigma pe care noi o vom folosi, miracolele pot fi clasificate în mai multe moduri. Însă noi vom ține cont de trei paradigme, fiecare clasificând minunile diferit. Conform definiției, aceste paradigme sunt: paradigma cosmologică (minunile și creația); paradigma antropologică (minunile și omul); paradigma teologică (minunile și Dumnezeu).

Cuprins

Paradigma cosmologică Conform paradigmei cosmologice pe care a dezvoltat-o în secolul 13 teologul catolic Thomas de Aquino în lucrarea intitulată ”Summa contra gentiles”, minunile pot fi clasificate în trei categorii. În prima categorie se află minunile care sfidează, sau suspendă legile naturii. De Aquino spunea că aceste minuni „sunt acele lucrări pe care doar Dumnezeu le face iar natura nu le poate reproduce”. Exemple biblice sunt: oprirea soarelui în loc (Ios. 10:12-15); învierea lui Isus Cristos (Mat. 28:1-7).

A doua categorie, sau minunile de gradul II, sunt acele minuni „pe care natura le poate face dar nu în aceeași ordine”. C.S. Lewis vorbește și el despre acest gen de minuni, dar el le încadrează la „miracolele inversării” care fac parte din ceea ce el numește „minunile noii creații”. Aceste minuni reprezintă „o rulare inversă a unui film pe care odinioară l-am văzut derulându-se înainte”. În Biblie găsim astfel de exemple: umbra cadranului dată înapoi (Is.38:4-8); învierea lui Lazăr (In.11:43-46).

În a treia categorie de miracole sunt incluse „lucrările pe care și natura le poate face, dar pe care Dumnezeu le face fără ajutorul ei”. După cum mărturisește Paolo Parigi în analiza sa din cartea „Raționalizarea minunilor” atunci când vorbește despre perspectiva teologică a Bisericii Catolice în Evul Mediu, oamenilor li s-a dat și lor harul acesta, în mod special celor socotiți sfinții bisericii. Exemple biblice sunt: vindecarea lui Naaman (2Împ.5:1-18); resuscitarea fiicei lui Iair (Lc.8:49-56).

Paradigma antropologică Pentru a aprofunda paradigma antropologică, îl vom lăsa pe teologul baptist John MacArthur să ne ajute. Din perspectiva felului în care minunile au interacționat cu omul, el a distins trei tipuri. Primul tip sunt minunile de vindecare, prin care se înțelege restaurarea fizică sau psihică a unei persoane bolnave. MacArthur include aici și învierile pe care le numește „vindecarea finală”. Avem exemplele: vindecarea regelui Ezechia (2 Împ.20:1-7); vindecarea ologului din naștere (Fp.3:1-11).

Un al doilea mod în care minunile au interacționat cu oamenii, adică al doilea tip de minuni, sunt exorcizările. Prin definiție, exorcizare înseamnă „scoaterea afară a demonilor (care deseori rezultă în vindecări)” din cei care sunt posedați de duhuri malefice. Cunoscutul exeget James Dunn spune că unele miracole ale Mântuitorului „erau văzute ca exorcizări la fel de mult ca și vindecări”. Iată exemplele: vindecarea îndrăcitului cu Legiunea (Lc.8:36); vindecarea unui băiat îndrăcit (Lc.9:32).

Al treilea mod în care minunile au interacționat cu experiența umană sunt „minunile naturii”. B.Foss. Westocott vorbește despre acestea ca fiind „miracole ale puterii creative” prin care Domnul își exercită puterea asupra elementelor naturii, în favoarea omului. Alți teologi le-au dat alte denumiri precum: miracole ale binecuvântării, miracole ale providenței sau ale iubirii (James Hastings). Printre exemple avem: despărțirea Mării Roșii (Ex. 14:21); pescuirea minunată (Lc. 5:6).

Paradigma teologică Conform paradigmei teologice dezvoltate de majoritatea cercetătorilor bibliei, activitatea miraculoasă pe care o desfășoară Dumnezeu, raportată la Sine Însuși, se poate clasifica și ea în două sau trei categorii. Prima dintre aceste categorii o vom numi „minunile creației”. John Paul Heil susține că în această categorie se includ minunile pentru „crearea și re-crearea lumii”. Astfel dar, avem ca exemple: creația ex-nihilo (Gen. 1:1-31); noua creație izbăvită de păcat (Apoc. 21:1-22:5).

O altă categorie a aceleași paradigme, adică felului în care miracolul este raportat la Dumnezeu, include „minunile mântuirii”. „Foarte des, Dumnezeu își îndeplinește voia Sa mântuitoare prin fapte ale indivizilor capacitați în mod special cu Duhul Sfânt și putere” (John Paul Heil). Aici pot fi incluse cele mai multe dintre minunile Scripturii, atât din Vechiul Testament cât și din Noul. Avem exemplele: înfrângerea asirienilor (2Împ.19:35); întruparea Cuvântului/nașterea lui Isus (In.1:14).

În sfârșit, ultima dintre categoriile minunilor care aparțin paradigmei teologice se intitulează „minunile judecății”. Harold S. Songer cuplează în aceeași categorie mântuirea și judecata. Este cât se poate de adevărat că uneori minunile de judecată sunt simultan și minuni ale mântuirii, însă sunt multe cazuri în Biblie în care minunile nu au neapărat un scop mântuitor ci doar punitiv. Dintre acestea se disting: distrugerea Sodomei și Gomorei (Gen.19:24); învierea și judecata (Ap.20:12-15).

Încheiere

Omul este făptură analitică. Cercetătorii au ajuns la concluzia că organul numit creier proceseazăninformația în moduri diferite. Creierul este împărțit în două emisfere. Emisfera dreaptă, îmi place să-i spun ”Profetul”, este responsabilă cu latura sensibilă: creativitatea, muzica, poezia, intuiția, sentimente etc. Emisfera stângă, îmi place să-i spun ”Teologul”, e responsabilă cu latura analitică: logica, analiza, matematica, categorizarea, clasificarea etc. Azi am obosit mai mult emisfera stângă.

Însă ne este deosebit de folositor să aveam această clasificare a minunilor biblice. Un cunoscut filosof francez al secolului trecut, pe numele lui Roland Barthes, a spus a spus că „vorbirea este în sine clasificare”. Așadar, nu puteam să vorbim despre minuni fără să recurgem la această o clasificare. Și această clasificare se face în funcție de trei paradigme: cosmologică, antropologică și teologică. Fiecăruia îi survine câte trei tipuri sau categorii de minuni, pe care le-am discutat mai sus.