Dumnezeu transcendent sau Cel Preaînalt

Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti preaînălţat ... (Psalmul 97:9)

Dumnezeu este dincolo de tot ceea ce nu este Dumnezeu (William A. Dembski)

Metafizicul a caracterizat înțelegerea umană a divinității încă din cele mai străvechi timpuri. În tablele ugaritice, vechi de peste 3400 de ani, o zeitate canaanită este numită ”Elion”, care tradus înseamnă ”Cel Preaînalt”. Experții au dedus că descrierea se referă strict la spațiul locativ, adică la faptul că zeul este ființă eterică. Însă odată cu apariția monoteismului, Dumnezeu este mai mult decât meta-fizic. Este meta-cosmos, dincolo de tot ceea ce este lumea. Dumnezeu este transcendent.

În teologia creștină acest atribut divin este explicat într-un sens ontologic. Existența lui Dumnezeu este dincolo de creația Sa, deci „transcendența divină a fost definită în termenii independenței” și anume că „Dumnezeu există fără lume”*. Folosind un limbaj kierkegaardian am putea spune că în transcendența sa Dumnezeu este ”Eo Ipso”, adică există prin Sine Însuși. El se auto-determină și nu poate fi influențat de nimic din lume. Singura dependență a lui Dumnezeu este de propria lui Ființă.

Ceea ce mă umilește înaintea lui Dumnezeu este starea mea de creatură dependentă. Nu pot să-mi imaginez viața fără interdependența de lume, prin care ne formăm reciproc, eu ca eu și lumea ca lume. Însă Dumnezeu nu aparține niciunei lumii, El își este Sieși propria lume. Iar în ce privește lumea mea, Cel Preaînalt e dincolo și mai presus de ea. Transcendența îmi dă ghes să mă închin cu refrenul îngeresc al Crăciunului: Gloria in excelsis Deo! Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte!

Mai sus de oameni și de-mpărați, mai sus de toate pe care le-ai creat, Mai sus de lume, mai sus de înțelepți, Tu ai fost, rămâi Cel mai minunat.

Robert L. Perkins, Practice in Christianity: Volume 20 (Mercer University Press 2004