Transcendența și libertatea lui Dumnezeu

Domnul, Cel Preaînalt ... : El este Împărat mare peste tot pământul. (Psalmul 47:2)

Libertatea lui Dumnezeu este transcendența lui Dumnezeu. (Douglas B. Kelly)

Uneori s-a vehiculat ideea că omul este ființă transcendentă, în sensul că se poate ridica deasupra unor condiții. Există totuși o diferență între accedere și transcendere. Omul este ființă în devenire, el poate să ajungă la stări superioare. Însă ceea ce nu poate și nu va putea niciodată umanitatea, este să dobândească dezrobirea față de influența exercitată de realitate. Vom fi permanent ființe sugestibile. Transcendența însă presupune libertate față de lume. Doar Dumnezeu este liber și deci transcendent.

Cel Preaînalt, fiind slobod și neafectat de ce se află în afara Sa, posedă libertate transcendentală, ceea ce teologii reformați au numit și ”libertate totală”. Dumnezeu nu acționează niciodată dintr-o anumită necesitate. Folosind un concept al teologiei poetice a lui Milton din ”Paradisul pierdut”, putem spune că Cel Divin lucrează datorită unei ”bunătăți libere”. Adică Dumnezeu „are înainte o gamă de multiple” – eu aș spune infinite – „posibile alternative, iar El este liber să aleagă din ele”*.

Meditând la acest aspect al transcendenței divine nu pot decât să nu remarc cu smerenie și venerație contrastul. Prin creație posed ”libertate contingentă”, voi risca folosind un termen marxist, care nu poate fi altfel decât o ”libertate limitată”. Ca o reflecție a chipului Creatorului meu, posed ”liberum arbitrium”, adică capacitatea intrinsecă de a alege, însă opțiunile sunt limitate la context. Însă Dumnezeu nu este limitat de cadrul existenței mele, El este deasupra, liber în transcendența Sa.

O Doamne, Tu ești transcendental, Cel Preaînalt Tu ești, Nimeni nu-Ți poate fi egal, incomparabil în gloriile cerești!

Benjamin Myers, Milton's theology of freedom (Walter de Gruyter, 2006).