Hermeneutica cărților istorice: Narațiunea biblică și nivelurile narative

INTRODUCERE

Cui nu-i plac poveștile? Când eram în școala generală, chiar și în clasa a – VIII – a, îmi amintesc că profesoara de limba română obișnuia periodic să anuleze lecția din ziua aceea, ca să ne spună povești. Și dacă era greu să ne capteze atenția cu comentarii literare, cu analize gramaticale, când începea să ne povestească basme scrise de Petre Ispirescu, amintiri din copilărie de-ale lui Ion Creangă sau din fabulele lui Aesop, toată clasa era numai ochi și urechi. Tuturor ne pac poveștile.

Cărțile istorice ale Vechiului Testament ne spun multe povești frumoase. Însă, după cum spunea exegetul Gordon Fee, nu le numim povești, pentru că povestea este ficțiune, ci le numim „narațiuni biblice”, pentru că ele redau adevăruri istorice. Așadar, Vechiul Testament este în proporție de peste 40% proză narativă, ceea ce face din acest stil literar principalul stil literar al bibliei. În acest articol o să explorăm un principiu exegetic al narațiunii biblice, vom studia cele trei niveluri narative.

CUPRINS

Narațiunea de jos. Acestui prim nivel i se mai spune și „narațiunea individuală”. Ea are în vedere povestirea propriu-zisă a unui eveniment biblic (ex: păcatul lui David cu Batșeba). Ceea ce trebuie spus despre acest nivel este că fiecare narațiune individuală poate face parte dintr-o serie de mai multe narațiuni individuale, un fel de episod dintr-un scenariu, acest lanț narativ purtând numele de „narațiune compusă” (ex: păcatul lui David cu Batșeba – păcatul lui David confruntat de Natan).

O să ne folosim experimental de cartea Rut. Cum arată narațiunea de jos în cazul acestei cărți? Bineînțeles că avem și aici cazul unei narațiuni compuse, unde narațiunile individuale sunt legate între ele într-un scenariu amplu. Avem următoarele narațiuni: drama familiei israelite în Moab; întoarcerea lui Naomi alături de Rut în Betleem; întâlnirea dintre Boaz și Rut la seceratul orzului, etc. De reținut că stabilirea narațiunilor individuale ne ajută în predicare la determinarea pasajelor.

Narațiunea de mijloc. În al doilea nivel, centrul de greutate cade pe Israel. Narațiunea trebuie să își găsească în acest punct locul ei în istoria poporului Israel, de la legământul încheiat cu Avraam, până la întoarcerea lui Iuda din robie. Fiecare narațiune individuală (nivelul de jos) este parte din cadrul istoric mai amplu, de aceea trebuie stabilită legătura dintre povestea propriu-zisă și istoria ce o precedă și succedă (ex: păcatul lui David cu Batșeba – moștenirea împărăției de către Solomon, fiul lui David și al Batșebei).

Să continuăm exercițiul nostru demonstrativ cu cartea Rut. Cum va arată narațiunea de mijloc? În primul rând știm că acțiunea cărții are loc în vremea Judecătorilor, lucru pe care îl descoperim încă din primul capitol (v.1). Apoi în ultimul capitol observăm că apare numele lui David (v.22). Așadar, înțelegem că rolul pe care narațiunea din cartea Rut îl joacă în planul istoric a lui Israel este de a credita tranziția din sistemul de conducere, de la judecători la monarhia davidică. Narațiunea de mijloc ajută în predicare la înțelegerea mesajului autorului.

Narațiunea de sus. Ultimul nivel are de a face cu Domnul Isus Cristos. Orice narațiune compusă sau individuală este inclusă în planul istoric de mântuire a umanității căzute în păcat, prin Fiul lui Dumnezeu, deci face parte din ceea ce teologii numesc „istoria răscumpărării”. Isus a vorbit despre faptul că Scripturile mărturisesc despre El (Luca 24:25-32; Ioan 5:27-29). Orice poveste își are locul în povestea cea mare (ex: păcatul lui David cu Batșeba – moștenirea împărăției de către Solomon - împăratul mesianic din această linie genealogică).

Prin urmare, cum se încadrează narațiunea de jos și cea de mijloc în narațiunea de sus, în cazul cărții Rut? Cred că e foarte lesne de înțeles, având în vedere că această carte susține roialitatea lui David, cu care Dumnezeu a încheiat un legământ prin care promite pe Mesia, adică pe Domnul Isus. Apoi, unul din mesajele centrale ale cărții Rut este ideea răscumpărării, lucru împlinit total în Cristos. Narațiunea de sus ne ajută în predicare la definirea mesajului evanghelistic despre Cristos.

ÎNCHEIERE

Cam atât în articolul acesta. Înainte de a încheia aș vrea să fac o scurtă recapitulare. Și ca să folosesc cuvintele unui cunoscut exeget creștin, aș spune că „narațiunea individuală este cuprinsă în narațiunea majoră, care este cuprinsă în narațiunea ultimă”. Este important în procesul exegetic al narațiunilor cărților istorice să înțelegem povestea în sine, să-i găsim locul și rolul în istoria Israelului, iar în final să-L descoperim pe Mesia, Mântuitorul, Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.