Hermeneutica narațiunilor biblice: erori de interpretare

INTRODUCERE

De curând am urmărit o emisiune TV unde se dezbătea situația unui bărbat care era însurat cu două surori, doar cu una din ele fiind căsătorit legal. Tipul era un om religios și jura că își luase principiile de viață de familie din Biblie. Cita Scriptura și dădea exemplele lui Avraam, David sau Solomon, oameni sfinți care, spunea el, au avut mai multe soții. Așadar, exegeza lui îi justifica stilul de viață. Doar că are o singură problemă, tehnica exegetică pe care o folosește este absolut eronată.

Se poate întâmpla deseori ca exegetul să fie indus în eroare datorită felului în care abordează narațiunile biblice ale cărților istorice. Cineva spunea odată că „dacă torturezi Biblia îți spune tot ce vrei să auzi”. Trebuie însă să ne ferim să face așa ceva, să ne ferim să 'torturăm' textul biblic, să ne ferim de erorile de interpretare. De aceea în acest articol mi-am propus să explic trei dintre cele mai frecvent întâlnite greșeli care se fac în interpretarea narațiunilor cărților istorice.

CUPRINS

Literalizarea narațiunii. Unul dintre pericolele cel mai des întâlnite este încercarea de a interpreta ad-literam textul biblic. Acestei situații îi corespunde idealizarea unui personaj sau unei situații (ex: poligamia, sclavia sunt justificate biblic pentru că David a avut mai multe soții și mulți robi). Desigur, există narațiuni care pot fi și chiar trebuie interpretate literar (ex: nu trebuie să fi răzbunător, așa cum nici David nu s-a răzbunat pe Saul când a avut ocazia). Cum se face diferența?

Există o linie fină care desparte interpretarea literară corectă de abuzuri. Este adevăr, dacă acea situație, concept, acțiune etc, își găsește susținerea în întreg contextul biblic. Un principiu exegetic foarte important spune așa: „Orice text, scos din context, devine un pretext”. Scriptura este o carte obiectivă, iar narațiunile cărților istorice prezintă ceea ce s-a întâmplat, nu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Asta înseamnă că nu totul trebuie aplicat ad-literam, ci numai acele concepte universal recunoscute.

Dogmatizarea narațiunii. O extensie a literalizării este o altă încercare nepotrivită, aceea de a face ca un anumit lucru dintr-o narațiune să devină doctrină (ex: umplerea cu Duhul se manifestă prin vorbirea în limbi conform cu Fapte 2). Cărțile istorice și narațiunile biblice, nu sunt cărți doctrinare. Asta nu înseamnă că ele nu conțin teologie, însă teologia lor constă în faptul că ele ilustrează sau redau o anumită doctrină explicată altundeva. Narațiunile trebuiesc subordonate teologic altor cărți.

Cum ne învață narațiunile biblice anumite doctrine? Sunt două moduri: explicit și implicit. Prin metoda explicită ni se spune de către autor sau vreun personaj ceea ce trebuie să reținem (ex: rugăciunea lui Ilie prin care susține că este un singur Dumnezeu, Iehova). Prin metoda implicită ni se confirmă o anumită doctrină care se deduce din narațiune (ex: Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, pentru că pe altarul Său s-a coborât focul). Nu există și alte metode de predare doctrinală.

Alegorizarea narațiunii. Ultima din cele mai frecvente greșeli de interpretare a narațiunilor istorice este spiritualizarea textului biblic (ex: Avraam-Tatăl, robul-Duhul, Rebeca-Biserica, Isaac - Fiul, în narațiunea despre găsirea unei soții pentru Isaac). Alegorizarea inerpretează fiecare detaliu ca pe un simbol și recurge la o exegeză bazată pe imaginație. A caracterizat exegeza părinților bisericii și o numeau 'înțelegere superioară mistică'. Sensul unui text trebuie păstrat, indiferent de ce spune el.

Totuși, există o metodă de interpretare care este des confundată cu alegorizarea. Se numește 'tipologie biblică'. Din câte se pare este metoda de interpretare a narațiunilor din Vechiul Testament în Noul Testament (ex: Iona a stat trei zile în burta peștelui este un tipar pentru Isus care a stat trei zile în mormânt). Tipologia nu interpretează detaliile povestirii, așa cum face alegorizarea, ci folosește un anumit eveniment din narațiunile biblice ca un tipar. Este principiul umbră – realitatea.

ÎNCHEIERE

Pe lângă aceste erori tehnice care țin de interpretarea narațiunilor cărților istorice, mai sunt și altele, dar care după părerea mea sunt mai puțin întâlnite. Acestea sunt, așa cum am amintit: literalizarea, sau încercarea de a idealiza narațiunea și a face totul aplicabil; dogmatizarea, sau încercarea de a face narațiunea o doctrină; alegorizarea, sau încercarea de a spiritualiza elementele narațiunii.