Exonerarea Calvinismului: Este Dumnezeu autorul păcatului? (partea 1: credință și logică)
Prin predestinare, credinciosul reformat înțelege că „Dumnezeu a rânduit din veşnicie, prin sfatul voii sale desăvârşite în înţelepciune şi sfinţenie, fără constrângere şi fără schimbare, tot ce se întâmplă în lume”1 Una dintre criticile vehemente aduse acestei declarații este legată de faptul că astfel Dumnezeu devine în mod automat autorul păcatului. Iată ce declară Roger Olson, un principal adversar al calvinismului și un declarat arminian: Astfel, eu argumentez că în calvinism Dumnezeu este autorul păcatului, în sensul în care conform acestei considerații a suveranității lui Dumnezeu, El face păcatul lui Adam sigur.2 Totuși, ar trebui să se facă distincție între ceea ce afirmă de fapt calvinismul în mod clar și concluziile la care oponenții acestui sistem teologic ajung. În declarațiile sale oficiale, teologii calvini afirmă clar și răspicat că acest lucru nu este adevărat. Să luăm în considerare următoarele:
Aici intervine hotărârea lepădării, care nu-L face nicidecum pe Dumnezeu autorul păcatului (lucru la care nici nu ne-am putea gândi măcar, fără să rostim o blasfemie), dar îI înfăţişează ca pe un Judecător redutabil, ireproşabil şi drept ... (Canoanele de la Dort, 1.15)3.
... aceasta (predestinarea) nu înseamnă că El este autorul păcatului, că forţează voinţa creaturilor Sale sau că împiedică libertatea sau contingenţa cauzelor secundare, ci mai degrabă le stabileşte. (Confesiunea de Credință de la Westminster, 3.1)
... El a făcut acest lucru într-un mod în care Dumnezeu nu este nici autorul păcatului, nici nu are vreo răspundere ori amestec în păcatul vreunei persoane, nici nu încalcă liberul-arbitru a creaturii Sale și nici nu sunt luate astfel de la om libertatea ori răspunderea pentru consecințele acțiunilor oamenilor; ci mai degrabă, acestea din urmă sunt stabilite. (Marturisirea de Credință Baptistă de la 1689, 3.1).
Astfel spus, în calvinism se mărturisește limpede faptul că Dumnezeu rânduiește tot ce se va întâmpla, dar și că o face de așa natură încât nu El este autorul păcatului. În continuare voi da câteva lămuriri cu privire la această problemă.
1. Ce spune Biblia?
Cel mai important motiv pentru care noi, credincioșii reformați, mărturisim ambele lucruri este datorită Scripturii, care le atestă pe fiecare. În continuare voi da câteva dintre versetele biblice care atestă atât suveranitatea lui Dumnezeu peste toate lucrurile, cât și faptul că Dumnezeu nu este autorul păcatului. Încep cu suveranitatea lui Dumnezeu peste absolut toate lucrurile:
Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul? (Iov 2:10)
Cine a spus și s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu ies din gura Celui Preaînalt răul și binele? (Plângeri 3:37-38)
În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale ... (Efeseni 1:11).
Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion? Și totuși, nici măcar una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostru! (Matei 10:29)
El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat.(Deuteronom 32:4)
Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine. (Psalmul 5:4)
Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. (Iacov 1:13)
Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. (1 Ioan 1:5)
Versetele pot continua în ambele sensuri, însă acestea sunt suficiente ca să ateste că absolut toate lucrurile se fac după sfatul voii Sale, atât binele cât și răul, chiar și cele mai mărunte dintre ele, dar și că Dumnezeu detestă păcatul, că El nu ispitește pe nimeni să facă rău, tocmai din pricina faptului că El este lumină morală inefabilă, dreptate și curăție. Așadar, primul motiv pentru care în calvinism ambele adevăruri sunt menționate, suveranitatea lui Dumnezeu în problema păcatului, dar și faptul că nu Dumnezeu este cauza păcatului, este pentru că ambele adevăruri sunt declarate de Scriptură.
Ce presupune logica umană?
În punctul acesta, cei mai mulți dintre oameni se opresc stupefiați întrebând: Cum este lucrul acesta posibil? Nu este o eroare de logică să spui că Dumnezeu hotărăște existența păcatului, fără ca El să fie autorul? Este cât se poate de justificată această întrebare, însă în același timp este și nejustificată. Este îndreptățită pentru că din punct de vedere logic tensiunea dintre cele două este evidentă. Însă este nejustificată din punct de vedere teologic (sau teo-logic), pentru că Biblia le afirmă pe ambele, deci ar trebui să le credem și apoi să le explicăm logic, nu să căutăm o explicație logică pentru a le crede. De altfel, concluziile eronate care sunt impuse calvinismului de către adversari sunt trase tocmai pe această platformă, sub această axiomă, logică-credință, deși teologia reformată despre predestinare este declarativ zidită pe temelia biblică, sub axioma credință-logică. Așadar, criticile și concluziile eronate se datorează faptului că predestinarea este în general abordată conform unei paradigme pe care calvinismul nu a îmbrățișat-o niciodată. Așa cum susține Leroy Nixon, însuși Jean Calvin a stabilit acest model, el susținând că „rațiunea umană ar trebui să fie servilă revelației divine”, tocmai pentru că, așa cum spune și Francois Wendel, un alt interpret al lui Calvin, reformatorul din Geneva susținea că „rațiunea este o facultate decăzută (afectată de păcat) și nu poate să guverneze cunoașterea umană de una singură”4. Altfel spus, în calvinism logica umană este o resursă secundară, ea fiind subordonată credinței fără tăgadă în declarațiile Scripturii, care este singura autoritate interpretativă a lui Dumnezeu și a lumii.
Din pricina aceasta, atât Calvin, cât și calvinismul, au avertizat ca această doctrină a predestinației să fie abordată cu o deosebită precauție, pentru că logica umană poate să o ia înainte, trăgând concluzii pripite:
Și, cu siguranță, vorbind despre aceste lucruri, este curată nebunie faptul că unii își permit cu o libertatea fără margini (aici se vorbește despre rațiunea ieșită din cadrul Scripturii) să analizeze lucrările lui Dumnezeu, să examineze planurile lui tainice și să tragă cu o deosebită ușurință concluzii despre lucruri pe care nu le cunosc, de parcă ar fi vorba despre faptele muritorilor.5
Una dintre aceste judecăți este chiar prezentată aici, susținerea că această teologie îl face pe Dumnezeu responasbil de păcat. Am arătat că aceasta nu este ceea ce declară calvinismul, ci ceea ce concluzionează, urmând calea logicii, oponenții lui. O altă extremă în sensul acesta, care ajunge la aceași concluzie, sunt anumite dezvoltări ulterioare din calvnismul istoric, care declară un determinism strict și care îl face pe Dumnezeu cauza păcatului. În hiper-calvinism și în high-calvinism (calvinismul de sus), urmând calea unei logici defectuoase, s-a ajuns la concluzia dezastruoasă că „Dumnezeu este autorul răului și al păcatului”, ceea ce „majoritatea calviniștilor resping ca fiind o credință distructivă”6.
Însă ceea ce unii acuză că ar fi o eroare de logică, impunând astfel ca singură concluzie rațională a calvinismului teza deterministă a hiper-calvinismului, în teologia reformată poartă numele de paradox biblic. Calvinistului nu-i este rușine să recunoască faptul că unele lucruri sunt mai tainice decât pot fi explicate. El afirmă răspicat faptul că toate se întâmplă datorită și conform hotărâri mai dinainte a lui Dumnezeu, inclusiv păcatul, dar și că Dumnezeu este sfânt și drept și nu cauzează păcatul. Și așa cum am arătat, face lucrul acesta în primul rând pentru că el crede afirmațiile biblice. De aceea, modul în care în primul rând se explică tensiunea aceasta este apelând la paradox. Iată ce spune unul dintre cei mai mari calviniști din istorie, Charles H. Spurgeon:
Ar trebui să încercăm să dăm un alt sens textului biblic decât cel care este evident? Dragostea mea pentru consecvență față de propriile mele vederi doctrinale nu trebuie să fie așa de mare încât să mă determine ca în mod conștient să alterez un singur text biblic. Mai degrabă îmi doresc să par a fi de o sută de ori inconsecvent în propriile mele afirmații, decât să fiu inconsecvent față de Cuvântul lui Dumnezeu. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, 26: 49-52)
Că Dumnezeu predestinează și că omul este responsabil, sunt două lucruri pe care puțini le văd. Se crede că ele sunt inconsistente și contradictorii, dar nu sunt. Este doar judecata noastră defectuoasă. Două adevăruri nu se pot contrazice. (New Park Street Pulpit, 4:337)
Omul care într-un mod morbid dorește să posede un crez consistent în sine, un crez în care toate lucrurile se potrivesc și care formează un fel de puzzle chinezesc, sunt apți pentru a-și îngusta sufletul. Cei care vor să creadă doar ceea ce pot reconcilia logic, în mod necesar vor respinge mult din ceea ce este revelație divină. (“Faith,” Sword and Trowel, 1872)
Cred cu fermitate că tot ceea ce este în cer, pe pământ și în iad, se vor vedea în cursul lung al lucrurilor ca parte din planul divin; cu toate acestea Dumnezeu nu este nici autorul, nici complice la păcat ... păcatul este al omului, doar al omului, și totuși printr-o forță străină nouă, prin care Dumnezeu conduce totul, asemenea misterului lui Dumnezeu, precum existența Lui, voia Lui supremă se realizează ... să respingi acest adevăr pentru că nu poți să-l înțelegi (logic) înseamnă să ne închidem față de o mare parte din revelație. (Metropolitan Tabernacle Pulpit, vol. 15, 458)7
Care este explicația logică?
La acest punct Calvinismul a fost învinovățit a fi un oximoron. Mulți susțin că acest sistem teologic se ascunde după conceptul de paradox și că este astfel ilogic și anti-rațiune. Cât se poate de fals acest lucru, tocmai pentru că este judecat din premiza pe care calvinismul nu este construit. Rațiunea calvinismului este supunerea față de textul biblic, nu consecvența față de logica umană atinsă de păcat. Cu toate acestea, nu există în nici un sistem teologic mai multă determinare de a demonstra veridicitatea celor spuse precum în calvinism. Calviniștii nu sunt anti-logică, ci sunt conștienți de faptul că gândirea umană trebuie aliniată Cuvântului și că cunoașterea este „în parte”, că privim unele adevăruri „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12), deci și explicațiile sunt limitate. De aceea, întregul demers exegetic în calvinism se desfășoară sub egida: Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre ...” (Deuteronom 29:29). Aceasta nu este fofilare, ci modestie, sinceritate și smerenie.
În încercarea de a explica logic ceea ce crede biblic, calvinismul împrumută conceptul filosofic al compatibilismului. În gândirea umană există trei modalități de a aborda logic ceea ce se întâmplă în lume, iar aceste trei concepte sunt străvechi. Există un determinism dur, fatalismul, prin care se respinge orice urmă de libertate a omului. Această cale o urmează, așa cum am arătat, anumite forme extreme ale calvinismului, precum hiper-calvinismul. La polul opus se află libertarianismul, care declară independența omului față de cauzalitate, fiind un avocat al autonomiei umane. Aceast model este îmbrățișat în gândirea arminiană, în mod deosebit în încercarea nobilă de a da omului responsbilitatea pentru rău, susținând totodată în mod eronat lipsa cauzalității. Între acestea două se găsește compatibilismul, într-o încercare de a echilibra cele două extreme, afirmând că există atât determinism, cât și libertate, și că cele două nu sunt contrare, ci sunt compatibile una cu cealaltă. În sensul acesta, calvinismul declară că Dumnezeu a hotărât în suveranitatea Sa existența păcatului și că răul există nu din alt motiv, ci doar din pricina aceasta, dar în același timp socotește că responsabilitatea morală aparține celor care îl înfăptuiesc, pentru că neforțați și în mod total liberi acționează în sensul acesta.8
Așadar, cum încearcă să explice calvinismul tensiunea dintre predestinarea păcatului și faptul că Dumnezeu nu este autorul păcatului? Atacând aserțiunea precum că aceaste două declarații sunt contradictorii, invocând logica compatibilistă, după cum am explicat. Așa cum am observat mai devreme din citatele lui Spurgeon, două adevăruri care par opuse nu înseamnă neapărat că se și exclud reciproc. Jucând puțin pe terenul logicienilor, calvinismul susține că cele două adevăruri aparent opuse, dar compatibile, se află într-o mișcare de antinomie. Prin antinomie se înțelege o „contradicție aparent insolubilă între două teze, două legi sau două principii (filozofice), care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent.”9 Pentru a folosi o imagine grăitoare, cele două adevăruri sunt precum rotițele din mecanismul unui ceas. Două rotițe se pot mișca în direcții opuse una celeilalte, însă sunt angrenate împreună armonios în același sistem. De fapt, această mișcare de antinomie este chiar necesară pentru ca angrenajul să funcționeze, căci este imposibil și contrar legilor în cauză ca să se păstreze aceeași mișcare între părți și totuși să funcționeze împreună.10 În felul acesta este imperios necesar să îmbrățișezi antinomia dintre cele două principii biblice, Dumnezeu a hotărât existența păcatului și Dumnezeu nu este autorul păcatului, pentru a păstra intacte totala suveranitate a lui Dumnezeu peste toate lucrurile și caracterul sfânt a lui Dumnezeu. Voi explica mai târziu că aceasta este de fapt singura explicație logică care ține în echilibru atributele divine și caracterul lui Dumnezeu, însă este suficient până acum să afirm că această exemplificare din domeniul logicii, anume principiul mișcării de antinomie al compatibilismului, nu este așa ilogic precum contestă adversarii noștri.
Bineînțeles că și aici criticile nu au încetat să apară, susținându-se că această invocare a logicii din compatibilism face din calvinism un sistem mai degrabă filosofic, decât biblic. Însă am arătat că de fapt concluziile teologiei reformate sunt luate pe baza bibliei, iar logica este supusă acestora în încercarea de a explica credința biblică. Este totuși o lipsă de consecvență din partea celor care se opun calvinismului, întâi pentru că îl acuză de lipsă de logică invocând paradoxul, apoi susținând că este prea filosofic în încercarea de a da o explicație logică. Adversarii noștri ar trebui să se pună cel puțin de acord pe care dintre cele două fronturi vor să ne atace, pentru a nu sfârși în contradicție.
Bibliografie:
1. Confesiunea de la Westminster: Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu, 3.1, pag.6, https://danutm.files.wordpress.com/2011/03/confesiunea-de-la-westminster6.pdf
2. Roger E. Olson: Against Calvinism: Rescuing God's Reputation from Radical Reformed Theology, Zondervan, https://books.google.ro/booksid=14_PGHTc6QsC&pg=PT81&dq=god+is+the+author+of+sin+in+calvinism&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=god%20is%20the%20author%20of%20sin%20in%20calvinism&f=false
3. http://www.cprf.co.uk/languages/canons_romanian.htm#.WVVMP2iGPIU
4. Barry G. Waugh: Reason in the Limits of Revelation Alone, John Calvin's Understanding of Human Reason, http://www.galaxie.com/article/wtj72-1-01
5. Jean Calvin: Învățătura Religiei Creștine, vol.1, 17.1, pag. 317, Cartea Creștină, Oradea 2003.
6. Pentru mai multe informații despre poziția calviniștilor istorici vis-a-vis de hiper-calvinism se găsesc în mai multe articole de pe site-ul https://www.monergism.com/topics/hyper-calvinism.
7. Pentru mai multe citate care aparțin lui Spurgeon, precum și un articol bun despre teologia predicatorului britanic despre paradox, vezi Randy Alcorn, Spurgeon's Teology, Embracing Biblical Paradox, http://www.epm.org/resources/2010/Mar/22/spurgeons-theology-embracing-biblical-paradox/
8. Pentru o mai bună aprofundare a celor trei concepte filosofice (determinism, libertarianism și compatibilism) și a modului în care funcționează ele în cadrul diverselor discipline, precum matematica, logica sau teologia, lucrarea lui Bob Doyle, intitulată Free Will, The Scandal in Philosophy, este exhaustivă, deci și recomandată. Ea poate fi accesată gratuit aici: http://www.informationphilosopher.com/books/Free_Will_Scandal.pdf .
9. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”: Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II a, Universul Enciclopedic, 1998, https://dexonline.ro/definitie/antinomie.
10Această ilustrație este oferită de John Stott în Comentariu Asupra Epistolei către Romani, capitolul 9.
