Convertirea 1: Ce nu este și ce este convertirea?

Ce nu este convertirea?

Charles Hadon Spurgeon, pastorul britanic din Londra secolului al 19 lea, se plimba într-o zi pe stradă, când un om beat care se sprijinea de stâlpul unui felinar, a strigat după el: „Hei, domnule Spurgeon, vă mai aduceți aminte de mine?” Și Spurgeon a răspuns: „Nu, de ce să-mi aduc aminte?” Omul a spus: „Pentru că sunt unul dintre convertiții dumneavoastră.” La aceaste cuvinte Spurgeon a răspuns: „Ei bine, cu siguranță ești unul dintre convertiții mei, căci unul dintre convertiții Domnului în nici un caz nu ești.”

Bisericile sunt pline de o grămadă de mituri despre convertire. În ziua de azi cel mai influent mit este cel al rugăciunii de predare. „Dacă L-ai primit în inima ta printr-o rugăciune pe Isus ca Domn și Mântuitor, atunci poți să fii sigur că ești mântuit”, spun adepții acestui stil de evanghlizare. În România a prins foarte bine, datorită promovării lui asidue de către Organizația „Alege Viața” (Campus Cruciade for Christ), prin cunoscutele lor broșuri „Cele patru legi spirituale”. O vreme am lucrat și eu ca voluntar în această organizație, devenind chiar instructor al unor cursuri de evanghelizare numite PEUM (Pregătire Evanghelizare, Ucenicizare, Multiplicare). Am mers în evanghelizări în diferite sate, am prezentat broșura despre care vorbeam mai devreme și am completat formulare cu mase de oameni care s-au predat Domnului printr-o rugăciune. În realitate nimic nu se întâmplase în viețile acelor oameni, însă numele lor apăreau în rapoartele trimise de misionari către SUA. Predicatorul american Paul Washer, spunea despre acest stil atât de consacrat în țara noastră, că un prieten român și pastor a declarat că în conformitate cu aceste datel care au ajuns în SUA, preluate de la misionari americani care au evanghelizat în România, întreaga populație a țării a fost mântuită de cel puțin două ori.

Această filosofie simplistă a fost introdusă pe „piața” evanghelică în secolul 19 de către Charles Finney, un predicator presbiterian american din timpul celei de-a Doua Mare Trezire. Finneyismul este cunoscut pt încercarea de a promova evanghelizarea schematică, care promovează o metodă de lucru. Oricine este trecut prin această metodă până la capăt este declarat covertit, de aceea, Finney a putut spune că nu cunoaște vreun om cu care să fi vorbit și care să nu se fi convertit. La acest program de lucru au aderat evangheliști celebri, precum Louis Palau sau Billy Graham, despre care se estimează că „au adus la Cristos milioane de suflete”. Aceștia din urmă au socotit că „metoda predării”, o ieșire în față și o declarație de credință, este ceea ce se poate considera convertire. Cineva însă întreba odată pe bună dreptate: „Unde sunt zecile de mii de persoane care s-au predat în timpul campaniilor de evanghelizare ale celebrilor Billy Graham și Louis Palau?” Barna, celebrul statistician creștin socotea că în se estimează că undeva în jurul a 5% din aceste convertiri au și rămas în biserică după momentul predării.

Toate acestea ne pun în fața serioaselor întrebări despre convertire. În continuare vom căuta să dăm răspuns acestor întrebări, așa cum le găsim în Biblie.

Ce este convertirea? Acest cuvânt este unul destul de tehnic. Aria lui semantică este destul de mare. Dicționarul Webster spune că „într-un sens general înseamnă schimbarea dintr-o stare în alta.” Astfel el este folosit în politică, armată, religie, matematică, gramatică, etc. În Biblie, termenul este inexistent, însă este derivat de la alte expresii. În versiunile din limba engleză acest cuvânt apare uneori când se traduce expresia „întoarcere” la Domnul. În Vechiul Testament avem cuvântul „șub”, care înseamnă „reîntoarcere”, iar în Noul Testament întâlnim termenul „epistrefo”, care are o semnificație mult mai dramatică, însemnând „revers” în sensul de „revoluție morală”, după cum susține James Strong. Acest termen apare alături de „metanoia”, cuvântul care este tradus prin „pocăință”. Apostolul Petru în predica de la Cincizecime îi îndeamnă pe cei care sunt cercetați de Cuvânt astfel: „Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele ...” (Fapte 3:19), iar în raportul pe care apostolul Pavel îl dă împăratului Agripa spunea: „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu ...” (Fapte 26:20). Schimbarea despre care vorbește Scriptura că are loc odată cu convertirea este în starea spirituală a omului.

Omul este într-o nevoie permanentă de schimbare. Psihologii cred că omul se poate singur îmbunătății. Dever spune că astăzi nu se mai crede într-o schimbare fundamentală, orice discuție despre schimbarea omului în profunzime este privită cu suspiciune. Rămâne la indemână o încercare de corectare a unor puncte slabe, dar nu de transformare. Însă este imbunătățirea cu adevărat schimbare? Henry Eerdmans ne oferă această ilustrație despre o astfel de schimbare:

„Dacă aș avea o mașină a cărui motor este pe moarte, trebuie să-i schimb motorul. Voi merge cu mașina la un mecanic pentru a înlocui motorul. Dacă după ce îmi iau mașina înapoi merge la fel de rău, încep să mă întreb dacă motorul vechi a fost schimbat sau a fost doar curățat ca să arate ca nou. Nu este diferit cu viața noastră.”

Doar o ajustare, o curățare ca să arătăm mai puțin răi, mai morali, mai buni, nu este o schimbare adevărată. Convertirea, așa cum este ea înțeleasă din punct de vedere teologic, este o schimbare a omului în esența lui, ce este vechi și păcătos dispare pentru a lăsa loc pentru ceva nou și curat. Acest lucru ni-l prezintă clar Ezechiel 36:26 când spune: „...voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.” Profetul nu spune că inima noastră va deveni mai bună, ci pur și simplu are loc un transplant spiritual, inima veche de piatră este înlocuită cu o inimă nouă de carne. Sau cum spune apostolul despre făptura cea nouă: „cele vechi sau dus, iată că toate lucrurile sau făcut noi.” (2 Corinteni 5:17).Stanley Grenz definește convertirea ca fiind „întâlnirea inițială a individului cu Dumnezeu în Cristos, din care rezultă primirea harului salvator. Printre schimbările care au loc este și o schimbare a inimii ...” Aceasta înseamnă că are loc o schimbare simultană cu convertirea, contrar a ceea ce se așteaptă pe cale psihologică. În convertirea autentică prin Cristos, expresia „nu mai sunt cel care eram înainte” devine una justificată, schimbarea petrecându-se instantaneu. Spurgeon spune că nici se poate pune problema altfel:

„Iată un om care obișnuiește să se îmbete în fiecare săptămână. Dacă vine la întâlnirile noastre și spune că vrea să fie convertit, ar trebui să-i spun: 'Nu te grăbi! Eu cred că trebuie să te schimbi progresiv. Începe prin a te îmbăta și ați bate nevasta doar odată pe lună.' Oare o va ajuta pe soția lui dacă este bătută doar odată pe lună, de 12 ori pe an? Oare se va bucura de o astfel de convertire? Apoi după câțiva ani se mai îmbată doar la aniversarea lor și de Crăciun, și aceasta este eficient pentru că se întâmplă gradual!”

Așadar schimbarea este posibilă și reprezintă o înoire a esenței ființei umane în Cristos. James Packer spunea că această renaștere (naștere din nou) este „decisivă, omul regenerat încetează să mai fie cel care a fost; vechea lui viață s-a terminat și începe o nouă viață în Cristos.” Aceasta este convertirea despre care vorbește Biblia.

(Urmează Convertirea 2: Cum și cine este cu adevărat convertit?)