Here I stand ... Tribut Reformei

Poate că azi este una dintre puținele zile când celebrarea Reformei are cât de cât puterea de a concura cu Halloween-ul. Sincer să fiu, bănuiala mea este că mulți evanghelici care se alătură pentru a celebra Ziua Reformei astăzi, nu au avut, sau poate încă nu au, habar că aceasta este o sărbătoare anuală în creștinismul protestant și neo-protestant. Magnitudinea acestei celebări în 2017 se datorează împlinirii fix unei jumătăți de mileniu de când Cele 95 de Teze, redactate de călugărul augustinian german, pe nume Martin Luther, au fost expuse publicului larg, fiind agățate pe ușa bisericii catolice din Wittenberg. Freamătul a ceea ce mai târziu va purta numele de „Reforma Protestantă” începea să cuprindă întreaga Europă, vădindu-se zorile ieșirii dintr-o perioadă în care creștinimul ei a existat realmente într-un ev întunecat. Devenise suficient de clar pentru romano-catolici că Luther tulburase apele mai mult decât era permis, amenințându-le fundamentul teologic și politic, zdruncinând instituția papală și biserica, scindând creștinismul european într-un mod fără precedent. În 1520, teologii catolici acoliți papei Leon al-X-lea, au replicat tezelor protestante publicând un document intitulat „Exsurge Domini” (Ridică-te Doamne). Prăpastia dintre mișcarea reformatoare și status quo-ul catolic se căsca tot mai mult, așa că în 1521 a fost organizată o întâlnire în orașul german Worms, convocată și prezidată de împăratul Carol al-V-lea. Acest mic conciliu a avut ca scop împăcarea celor două părți, în sensul în care Martin Luther trebuia să retracteze de la aceste convingeri „eretice”. Iată răspunsul dat de Martin Luther, mai mult sau mai puțin autentic din punct de vedere istoric, care rămâne până astăzi o emblemă a Reformei:

Dacă nu voi fi convins de Scriptură și de argumente clare, nu voi accepta autoritatea papei sau a conciliilor, care în mod frecvent au greșit să s-au contrazis între ele. Mă voi considera condamnat de mărturia Sfintei Scripturi, care este fundamentul credinței mele. Sunt constrâns de Scripturile pe care le-am citat, iar conştiinţa mea este supusă Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot şi nu voi retracta nimic, întrucât nu este nici drept, nici sigur să acţionezi împotriva conştiinţei. Nu pot face altfel, aceasta este poziţia mea (here I stand), fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin.

Reforma protestantă este un bastion al odihnei conștiinței pe premizele biblice. Așa cum se observă din vestitul „Here I stand-speech”, Reforma înseamnă convingeri de nezdruncinat fundamentate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Reforma înseamnă fermitate în credința bazată pe Scriptură.

Sentimentele mele legate de acest eveniment, celebrarea a 500 de ani de la Reformă, sunt amestecate. Anul acesta, Reforma a fost întoarsă pe toate părțile și rediscutată din multe perspective. Din punct de vedere politic, social, istoric și teologic. Ce este drept, nu am participat la toate evenimentele dedicate Reformei, însă ceea ce cred că a lipsit anul acesta este o discuție pragmatică, legată de actualitatea Reformei. În cele mai multe cercuri, abordarea evenimentului este unul de tipul „arhivistic”, Reforma fiind un alt dosar de pe rafturile prăfuite ale istoriei creștinismului, care este deschis, recitit și începând de mâine, pus înapoi la locul lui, Black Friday redevenind atracția săptămânii. Un rezumat informativ al Reformei este insuficient, o carte serioasă pe acest subiect ar putea face o treabă mai bună, probabil. Poate că eu greșesc, dar cred că majoritatea opiniilor, sau atitudinilor, legate de Reformă, pot fi rezumate în afirmația unui prieten de-al meu, fost pastor: Este un subiect expirat, Luther, Calvin, Zwingli și teologia lor poate fi încadrată doar într-o discuție cu caracter istoric, nu și de actualitate.

Dincolo de abordările sentimentaliste și nostalgice (ca să nu spun că în general este o chestiune de trend) cred că este atât timpul să ne întrebăm dacă moștenirea teologică a Reformei mai are ceva de spus pentru bisericile de azi și nu este doar un vestigiu al trecutului pe care îl vizităm scurt, o dată pe an. Poate că citindu-i, sau recitindu-i, pe Luther, Calvin și alți reformatori, vom fi destul de mirați să aflăm că unele din temele pe care ei le-au abordat sunt relevante pentru contextul actual.* Convingerea mea este că dacă ceva pozitiv se poate întâmpla anul acesta de Ziua Reformei, nu sunt nici conferințele cu caracter retrospectiv și nici celebrările, ci revenirea la o credință fermă bazată pe Cuvânt și la deschiderea credinciosului față de studiul teologiei reformate. Fără o schimbare în esență, totul este ... doar decor.

*Dau aici doar un exemplu, de dragul argumentului. În contextul antropismului modern, promotor al antropocentrismului, este vital să ne întrebăm cu privire la locul omului în universul lui Dumnezeu. Ni se spune că „omul este centrul existenței terestre și al universului”, lucru care a dus în ultimele 2 secole la teologii defectuoase, în diferite grade. Cred că reformatorii au avut un punct de vedere care ar putea contracara această percepție, efortul lor fiind tocmai acela de a promova o teologie care îl așează pe Dumnezeu în centru, omul și autoritatea lui fiind subordonate.