Cucerit de gloria lui Dumnezeu

Introducere. Inima omului născut din nou este fascinată înspre închinare atunci când descoperă frumusețea slavei lui Dumnezeu. În sensul acesta, trei aspecte sunt expuse în acest articol: revelația ca mod în care omul poate cunoaște slava lui Dumnezeu; cunoașterea gloriei lui Dumnezeu prin descoperirea atributelor divine; Cristos ca cea mai înaltă formă de manifestare a slavei lui Dumnezeu.

1. Gloria lui Dumnezeu în revelație. Ceea ce impresionează și cucerește inima regenerată a omului, motivându-l pentru închinare, este gloria lui Dumnezeu. Odată ieșiți din din țara robiei, Moise declară: Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava ...(Exod 15:1). De asemenea Maria îndeamnă poporul: Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava ...(Exod 15:21). Experiența exodului a fost toată sub egida acestei declarații a lui Dumnezeu: să se arate slava Mea (Exod 14:4;17;18). Poporul care vedea slava lui Dumnezeu trebuia să fie astfel motivat pentru închinarea pe care El urma să o instaureze prin Lege. Întreaga închinare de la Cortul Întâlnirii și mai târziu din Templul lui Solomon urma să fie motivată de prezența slavei lui Dumnezeu. Moise se ruga pentru ca slava lui Dumnezeu să continue să fie o prezență constantă în generațiile următoare, care să continue să motiveze poporul în închinare (Psalmul 90:16). În Noul Legământ, slava lui Dumnezeu a continuat să fie o forță motrice în închinare. Apostolul Pavel socotea că slava noului legământ o întrece pe cea a vechiului, lucru care reprezintă pentru el o motivație în plus pentru slujirea lui Dumnezeu (2 Corinteni 7:7-8:1). De aceea și se ruga el către „Tatăl slavei”, pentru ce cei credincioși să aibă parte de „un duh de înțelepciune și de descoperire” ca să priceapă „bogăția slavei moștenirii Lui” (Efeseni 1:17-18). În concluzie, se poate spune că:

Revelația lui Dumnezeu care este înălțat în glorie inspiră la o închinare glorioasă și la speranța slavei. Descoperirea gloriei lui Dumnezeu a fost întotdeauna o motivație potrivită pentru închinare. (...) Însă pentru a păstra această viziune a slavei lui este nevoie de luptă, pentru că lumea întotdeauna încearcă să ne fure atenția. (...) Când închinarea comună (și personală – adăugarea aparține autorului) este inspirată de revelația gloriei lui Dumnezeu, atunci ea va fi spirituală, vie și inspiratoare (1).

Există trei moduri în care slava lui Dumnezeu poate fi cunoscută inimii: prin descoperirea lui Dumnezeu; prin lucrările lui Dumnezeu; prin mărturiile lui Dumnezeu. În prima situație omul are parte de o revelație directă, deci este o cunoaștere mistică. În al doilea caz omul înțelege slava lui Dumnezeu prin observație, așadar este o cunoaștere contemplativă. În ultimul rând omul este recipientul unui mesaj, adică este o cunoaștere teologică (2). Aceasta din urmă este motivația închinării evanghelice și a cunoașterii slavei lui Dumnezeu.

2. Gloria lui Dumnezeu în atribute. În experiența închinării iudeului, slava lui Dumnezeu a fost deseori reprezentată vizibil. Șekinah a fost uneori văzută și simțită în diverse manifestări, uneori dramatice. Cu toate acestea, gloria lui Dumnezeu manifestată la nivel senzorial este de fapt o imagine reprezentativă a persoanei Sale. Iată ce spune Jonathan Edwards:

Este în acord cu designul lui Dumnezeu în crearea universului să își manifeste gloria prin exercitarea fiecare atribut al Său. Designul creației lui Dumnezeu este propria glorificare, sau să descopere esența gloriei naturii sale. Nu că acest design presupune manifestarea gloriei în așa măsură încât El să fie pe deplin înțeles de creaturi, pentru că este imposibil ca mintea celor creați de El să poată poată să cuprindă asta. Dar a fost dorința Lui ca universul să manifeste întreaga glorie a lui Dumnezeu în așa fel încât atributele Lui să fie reprezentate (3).

La baza închinării biblice stă proclamarea unuia dintre atributele divine pe care El și le-a dezvăluit fie în mod direct, fie în lucrările pe care El le-a făcut în istoria răscumpărării. Spre exemplu, bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu sunt mereu celebrate în închinarea lui Israel și nu lipsesc din cântarea psaltică: Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (Psalmul 107:1) În descrierea închinării cerești din Apocalipsa, sunt mai multe atribute care sunt placardate în adorare: sfințenia (7:8); suveranitatea (7:11); dragostea (8:9); înțelepciunea, puterea, tăria, bogăția (8:12) etc.

Clasificări ale atributelor divine s-au încercat, însă în general majoritatea teologiilor sistematice a stabilit două categorii. Uneori aceste categorii au purtat numele de „atribute comunicabile”, adică acele atribute pe care Dumnezeu le-a comunicat și omului făcut după chipul și asemănarea Lui, dar și „atribute necomunicabile”, care nu au fost comunicate omului. În prima categorie intră doar acele caracteristici ale personalității lui Dumnezeu, precum dragostea, sfințenia etc, în cea de-a două categorie se încadrează puterile infinite ale lui Dumnezeu, precum transcendența, atotputernicia etc. Erickson sugerează definirea acestor două categorii ca „bunătatea lui Dumnezeu” și „măreția lui Dumnezeu” (4). Contemplarea Ființei divine cucerește inima celui credincios și îl aduce în adorare. A.W. Pink concluzioanează în cartea „Atributele lui Dumnezeu” astfel:

Chiar și cea mai slabă și imperfectă contemplare a atributelor lui Dumnezeu, ne va duce inevitabil la concluzia că El este incomprehensibil, și, pierduți în uimire privind la măreția Sa infinită, suntem constrânși să adoptăm limbajul lui Țofar: ... (Iov 11:7-9). Când gândurile ni se îndrepată înspre eternitatea, imaterialitatea, omniprezența și atotputernicia Lui, mințile noastre sunt de-a dreptul copleșite (5).

3. Gloria lui Dumnezeu în Cristos. Mesajul bisericii este Evanghelia, care îl are în centrul ei pe Fiul, ca manifestare a slavei lui Dumnezeu. „El este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui.”(Evrei 1:3). Într-un limbaj metaforic Ioan spune că Ierusalimul ceresc este „luminat de slava lui Dumnezeu, făclia ei este Mielul.” (Apocalipsa 21:23). Așadar, închinarea este fie centrată în Cristos, fie este dezbrăcată de slava lui Dumnezeu. Martin Luther și reformatorii au înțeles bine acest adevăr, de aceea ei au redefinit structura liturghiei pentru a transmite mesajul Evangheliei (6). Scopul lucrării Mântuitorului proclamată în mesajul Evangheliei, este proslăvirea lui Dumnezeu: Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. (Ioan 17:4).

Modul în care slava lui Cristos poate fi cunoscută, pentru ca să existe o închinare autentică, este unul dublu. În primul rând slava lui Cristos este cunoscută prin actul proclamării Evangheliei, așa cum s-a spus deja. Două afirmații ale apostolului Ioan ne adeveresc lucrul acesta:

Și Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. (1 Ioan 1:1-3)

Scopul specific al kerigmei apostolice este aducerea cititorului într-o părtășie comună cu cei care au experimentat pe viu slava lui Dumnezeu manifestată în Cristos (2 Petru 1:16-19). Însă această cunoaștere este imposibilă fără lucrarea lăuntrică amintită în punctul 3 al acestui articol. Cunoașterea slavei lui Dumnezeu în Cristos este bine lămurită de apostolul Pavel:

Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. (2 Corinteni 4:3-6).

Gloria lui Dumnezeu este văzută în „Evanghelia slavei lui Cristos” doar prin credință. Credința din inimă percepe glorioasa viziune a slavei lui Cristos în Evanghelie. Aceasta este o motivație care nu poate să lase credinciosul neproductiv în ce privește închinarea. Domnul Isus s-a rugat Tatălui pentru ucenici „ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:24). John Owen comenta la această petiție a Mântuitorului spunând că întrezărirea gloriei lui Cristos va aduce credincioșilor încurajare. Slava Lui motivează inima în închinare și astfel „inimile credincioșilor sunt ca un ac de busolă magnetizat care nu-și găsește starea până nu va arăta cu precizie nordul” (7).

Concluzie. Meditând la schimbările din evanghelicalism în ultimii 50 de ani, Peter Jefrey, pastor american, observa în primul rând problema închinării centrată în forme, atât contemporane cât și tradiționale. Antidotul pentru această deficiență, spunea el, stă în căpătarea unei „viziuni mai mărețe asupra măreției lui Dumnezeu”. Iată cum nuanțează:

O biserică nu se poate ridica mai presus de concepția pe care o are despre Dumnezeu. Dacă avem o perspectivă slabă cu privire la Dumnezeu, atunci inevitabil nu vom avea așteptări de la Dumnezeu, că El va pătrunde în viețile noastre. (...) Ceea ce avem nevoie este de o viziune mai clară asupra măreției și slavei lui Dumnezeu, ceea ce va coresponda cu un angajament mai mare față de El (8).

Angajament în primul rând în închinare. Însă pentru a căpăta această perspectivă glorioasă a slavei lui Dumnezeu, este nevoie de reflecție, o reflecție asupra revelației lui Dumnezeu, așa cum ea ne-a fost lăsată în primul rând în Scriptură. Inima umbrită de cunoașterea gloriei lui Dumnezeu este o motivație suficientă pentru a face omul să strige precum psalmistul odinioară: Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu? (Psalmii 89:6).

Bibliografie:

1. Allen P. Ross: Recalling the Hope of Glory, Biblical Worship from the Garden to the New Creation, Kregel, Grand Rapids 2006, pag. 504.

2. Exemple biblice despre acestea trei sunt: 1. Cunoașterea mistică – Dumnezeu își descoperă slava Sa înaintea lui Moise (Exod 33:18-23); 2. Cunoașterea contemplativă – apostolul Pavel declară că slava lui Dumnezeu se înțelege în lucările Sale (Romani 1:19-20); 3. Cunoașterea teologică – psalmistul îndeamnă la proclamarea slavei lui Dumnezeu și a minunilor Lui (Psalmul 96:3).

3. Jonathan Edwards: Works, Seventeen Occasional Sermons, Converse, New York 1830, pag. 117

4. Pentru o listă comprehensibilă și un studiu orientativ asupra atributelor lui Dumnezeu, vezi Wayne Grudem, Teologie Sistematică, Făclia, Oradea 2004, pag. 161-239, precum și Millard J. Erickson: Teologie Creștină, Cartea Creștină, Oradea 2004, pag. 231-296.

5. A.W. Pink: The Attributes of God, Chapel Library, Pensacola 1993, pag. 38.

6. Pentru o discuție interesantă despre principiul reformat al centralității lui Cristos în forma liturghiei, vezi capitolul „Evanghelia Structurii”, din cartea lui Bryan Chapell: Christ Centered Worship, Letting the Gospel Shape Our Practice, Baker, Grand Rapids 2009, pag. 15-25.

7. John Owen: Gloria lui Cristos, Făclia, Oradea 2005, pag. 1-2

8. Peter Jeffery: Evanghelicals Then and Now, A Personal Reflection, Evangelical Press, New York 2004, pag.57-58.