Ordinea emfatică în Fapte 2:38

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2:38 VDC)

Imediat după predicarea apostolului Petru în Ziua Cincizecimii, mulți din audiență „au rămas străpunși în inimă” și au întrebat pe cei de acolo: „Fraților, ce să facem?” (Fapte 2:37). În urma acestei întrebări, apostolul dă următorul răspuns: „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Textul acesta a dus la mai multe dispute, în general legate de două chestiuni anume. În primul rând, pentru aceia care susțin regenerarea prin botez, cuvintele „fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre”, par a avea un argument solid aici. În al doilea rând, unii continuaționiști susțin că darul spiritual al Duhului Sfânt este dat doar după botez, potrivit cu următoarea afirmație: „fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos ... apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Cu privire la ultima dintre aceste două perspective mă voi referi în acest articol, adică la ideea că darul Duhului Sfânt este dat credinciosului după ce acesta primește botezul în apă. Scopul meu este de a demonstra că textul nu prezintă o ordine cronologică, ci, așa cum voi explica, o ordine emfatică a lucrurilor.

Observații preliminare

În primul rând, este nevoie să fac o observație preliminară. În limba greacă, ordinea într-o propoziție poate să fie una dintre următoarele trei: 1) cronologică, fiind o prezentare a lucrurilor din punct de vedere temporal; 2) logică, fiind o prezentare a lucrurilor așa cum urmează ele în ordinea lor logică, nu neapărat cronologică; 3) valorică, fiind o prezentare a lucrurilor în ordinea valorii lor, nu a ordinii cronologice ori logice; 4) aleatorie, nu urmează o anumită ordine, intenția este doar de a prezenta lucrurile care sunt; 5) emfatică, unde aspectul care se vrea evidențiat apare primul, urmat fiind de altele care decurg din acesta. Câteva exemple în sensul acesta merită luate ca exemplu.

1) Ordinea cronologică. Prezintă lucrurile într-o secvență temporală. În 1 Corinteni 3-5 citim:

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.”

Textul continuă și cu alte lucruri care apar în această înșiruire, aici fiind prezentate anumite evenimente într-o ordine cronologică: moartea lui Hristos, îngroparea lui Hristos, învierea lui Hristos, arătările lui Hristos etc.

2) Ordinea logică. Prezintă lucrurile într-o ordine logică, chiar dacă ele se pot întâmpla simultan. Spre exemplu, în Romani 8:29-31 scrie:

„Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”

De observat că din perspectiva lui Dumnezeu toate se întâmplă simultan, cunoașterea mai dinainte, hotărârea mai dinainte, chemarea, justificarea, proslăvirea, toate sunt prezentate ca aspecte care s-au stabilit în planul lui Dumnezeu, fiind însă prezentate în ordinea lor logică.

3) Ordinea valorică/ierarhică. Prezintă lucrurile într-o ordine ierarhică, de la cele considerate cele mai importante, la cele considerate mai puțin importante. Un text în sensul acesta este 1 Corinteni 12:28:

„Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.”

De observat că în cuvintele „întâi, al doilea, al treilea, apoi” se stabilește o ordine ierarhică a slujirilor în biserică, astfel, importanța slujirii apostolului este mult mai mare decât a celui care vorbește în limbi.

4) Ordinea aleatorie. Prezintă pur și simplu lucrurile care sunt, autorul neavând intenția de a comunica ceva prin ordinea în care sunt prezentate. În sensul acesta, citim în 1 Corinteni 13:4-7 astfel:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

Aici sunt înregistrate mai multe calități care rezidă în iubire, însă ordinea în care sunt prezentate nu ne comunică nimic în mod special, nici cronologia, nici vreo ordine logică, nici valoarea însușirilor. Răbdarea iubirii nu este o calitate nici mai importantă, nici mai necesară, nici mai specială decât bunătatea ei.

5) Ordinea emfatică. Prezintă o înșiruire de lucruri, din care primul este acela care se dorește a fi scos în evidență de autor, restul fiind prezentate nu neapărat într-o ordine anume. Galateni 5:22-23 spune:

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

În textul acesta dragostea este așezată prima în mod intenționat, pentru a o scoate în evidență ca fiind calitatea de căpătâi, din care cel mai probabil decurg toate celelalte. În context, cu doar 6 versete înainte de acesta, iubirea este scoasă în evidență, după care urmează contrastul dintre faptele firii pământești și roada Duhului, unde din este menționată dragostea în capul listei. Celelalte care urmează (bucurie, pace etc), nu sunt prezentate într-o ordine logică, cronologică, sau valorică, și aleatorie. Scopul autorului este de a evidenția dragostea, celelalte fiind urmări ale acesteia în viața credinciosului.

Așadar, atunci când autorii Scripturii prezintă o înșiruire de lucruri, trebuie observat că aceasta respectă unul dintre cele patru tipare. Rămâne de stabilit cărui tipar se supune succesiunea din Fapte 2:38.

Observarea textului

În ce privește Fapte 2:38, indiferent de care este ordinea invocată, se pot distinge 3, eventual chiar patru elemente înșiruite astfel:

1) Pocăința;

2) Urmată de botezul;

3) Însoțit de iertarea păcatelor;

4) Finalizat de primirea darului Duhului.

Ordinile aleatorie și valorică. În ce privește această înșiruire de lucruri, este necesar să observăm acum căreia dintre cele cinci ordini i se potrivește textul. Voi merge prin excludere, așa că socotesc că ordinea aleatorie are cele mai puține șanse. Motivul mi se pare evident, voi reveni însă asupra lui mai amplu mai târziu, însă acum e suficient să spun că Petru, răspunzând la întrebarea „Fraților, ce să facem?” va menționa în primul rând ce este nevoie să facă respectivii. Dintre cele patru elemente, botezul, iertarea păcatelor și primirea darului Duhului Sfânt, nu răspund la întrebarea cu pricina, ele nefiind lucruri pe care ei le fac. Astfel, faptul că pocăința este pusă prima în ordinea celor patru are un sens precis, deci ordinea nu poate fi aleatorie.

Ordinea valorică/ierarhică. Următorul candidat care trebuie exclus este ordinea valorică. Motivul este iarăși destul de simplu, este evident că nu poate exista o comparare a pocăinței cu iertarea păcatelor. Sunt două lucruri care nu se pot discuta pe criteriul „prima este mai importantă decât a doua”, ele fiind lucruri la fel de importante. De asemenea, nu cred că apostolul a încercat să stabilească o ierarhie între botez și primirea darului Duhului Sânt, ca și când primul este mai valoros decât al doilea. O astfel de ordine nu ar avea vreun sens pentru textul acesta. De ar fi mai important botezul decât darul Duhului Sfânt?

Ordinea cronologică. Probabil că aducând ordinea cronologică în acest punct al excluderii, cei care susțin primirea darului Duhului Sfânt după botez s-ar putea mira. Textul pare a sugera cel mai clar o ordine cronologică a evenimentelor, totuși, așa cum vom observa, câteva lucruri fac ca această perspectivă să cadă. Prima este faptul că traducerea românească trădează prin felul în care este structurată propoziția. Textul izolează porunca „Pocăiți-vă”, adică primul element al ordinii, de celelalte trei, introducând între ele propoziția parantetică „le-a zis Petru”. O astfel de abordare crează impresia disocierii celor patru în două grupuri, cele trei din grupul doi (botezul, iertarea, primirea darului), urmând primei cronologic. Totuși, în limba greacă în care textul a fost scris, textul curge astfel: „Petru le-a zis: Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat...” În al doilea rând, expresia „apoi veți primi darul Duhului Sfânt” este una improprie. În varianta din limba română, adverbul „apoi” crează impresia unei secvențe cronologice, adică ideea că după botez credincioșii vor primi darul Duhului Sfânt. Totuși, în limba greacă nu există acest adverb, legătura dintre afirmația referitoare la botez și iertarea păcatelor este legată de ideea primirii darului Duhului Sfânt prin conjuncția „kai”, care înseamnă „și”. Altfel spus, traducerea „apoi veți primi darul Duhului Sfânt” este greșită, varianta corectă fiind „și veți primi darul Duhului Sfânt”. Deci, nu se poate invoca o ordine cronologică din pricina adverbului „apoi”, acesta neexistând în text.

Un al argument care desființează ordinea cronologică din Fapte 2:38 este textul din Fapte 10. Principiul Analogia Scriptura impune cercetarea pasajului în texte analoage, unde apar situații similare celei din Fapte 2:38. În Fapte 10:44-48 se poate observa ușor că primirea darului Duhului Sfânt precede actul botezului, ceea ce înseamnă că ordinea botez-iertare-primirea darului Duhului Sfânt nu este neapărat cea în vigoare. Un om ar putea primii Duhul Sfânt înainte de botez, așa cum a fost cazul lui Corneliu. La fel este și cazul lui Saul din Tars, care se umple de Duhul Sfânt concomitent cu vindecarea sa, după care urmează botezul:

„Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat.”

Ordinea logică. Mai mult sens decât ordinea cronologică ar avea ordinea logică. S-ar putea spune că cele patru elemente au loc simultan, în actul botezului, care este un botez al pocăinței, astfel credinciosul fiind iertat de păcate și primind totodată darul Duhului Sfânt. Cel puțin primele trei elemente, pocăință, botez și iertare se puteau găsi anterior și în lucrarea lui Ioan Botezătorul: „Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor...” (Luca 3:3). La această schemă preexistentă se adaugă încă un element care nu exista sub slujirea lui Ioan și care a fost de altfel anunțat de profet că va fi adăugat sub slujirea lui Hristos. „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Matei 3:11). Astfel, se poate spune că într-un singur act se întâlnesc simultan cele patru elemente, dar în următoarea ordine logică: pocăința, botezul, iertarea de păcate și darul Duhului Sfânt.

Nu voi încerca să dovedesc că este greșit să interpretezi textul astfel. Mie mi se pare că această abordare are mai mult sens decât ordinea cronologică. Totuși, a se observa faptul că invocând iarăși principiul Analogia Scriptura, se poate conchide că această ordine logică nu este găsită în textele analoage. Spre exemplu, în textul din Fapte 8:1-25 observăm că pocăința/credința și botezul preced coborârea Duhului Sfânt peste samariteni nu din punct de vedere logic, ci cronologic. De asemenea, în Fapte 10:44-48 observăm, așa cum am mai amintit, că ordinea logică este modificată substanțial, casa lui Corneliu primește Duhul independent de actul botezului. Ambele texte arată că nu există ceva simultan care se petrece, unele lucruri pot fi independente de altele, sau pot urma uneori o ordine cronologică.

Ordinea emfatică. În continuare doresc să arăt că cea mai potrivită ordine pentru Fapte 2:38 este cea emfatică. Așa cum am afirmat, ordinea emfatică dorește să scoată în evidență un anumit lucru, cele ce îi sunt urmate fiind legate existențial de acesta, nu neapărat într-o anumită ordine (cronologic, logic sau valoric). Limba greacă, fiind o limbă emfatică, va căuta să așeze la începutul propoziției ceea ce este considerat important pentru contextul respectiv. Așadar, ordinea emfatică dorește să scoată în evidență pocăința, botezul, iertarea și primirea darului Duhului Sfânt fiind chestiuni care derivă sau urmează fiecare din aceasta, nu una din alta. Câteva dovezi voi aduce în sensul acesta.

În primul rând, așa cum am amintit deja în mod tangențial, contextul impune această ordine emfatică. Audiența lui Petru întreabă: „Fraților, ce să facem?” Natura întrebării este una care face răspunsul lui Petru unul de natură emfatică. Petru trebuie să arate ce trebuie ei să facă, adică ce sunt responsabili să facă, iar din cele patru lucruri menționate în răspunsul lui, pocăința este singurul lucru menționat ca pe ceva ce ei trebuie să facă. „Pocăiți-vă”. Cineva ar putea spune că tot ei sunt responsabili și de botez, dar aceasta este o învățătură străină de Scriptură. Biblic, botezul este întotdeauna administrat, niciodată ceva ce credinciosul îl face. Motivul este faptul că botezul este modul de încorporare a credinciosului în biserica lui Hristos. „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Fapte 2:41). De altfel, atât în limba română, cât și în limba greacă, actul botezului suprinde pe cel care urmează a fi botezat într-o situația pasivă, nu activă. Petru nu spune „fiecare din voi să se boteze”, ci „fiecare dintre voi să fie botezat”. De asemenea, nici iertarea păcatelor și nici primirea darului Duhului Sfânt nu sunt chestiuni de care credincioșii sunt făcuți responsabili, ci, așa cum vom vedea, două lucruri care decurg din actul pocăinței. Așadar, ordinea din Fapte 2:38 este una emfatică prin natura întrebării la care Petru răspunde.

În al doilea rând, așa cum am arătat deja, ordinea logică și cronologică suferă, având în vedere că sunt alte ocazii în care lucrurile stau diferit de Fapte 2:38. De aceea este mai lesne a crede că prin ordinea emfatică este scoasă în evidență responsabilitatea umană, pocăința, din care decurg trei lucruri, dar nu neapărat în ordinea menționată acolo. Altfel spus, pocăința este necesară botezului, pocăința e necesară iertării păcatelor, pocăința este necesară primirii darului Duhului Sfânt. Este foarte puțin probabil ca cineva să poată demonstra că se poate iertare de păcate fără pocăință, sau că cineva poate primi darul Sfântului Duh fără pocăință, sau că botezul este valid fără pocăință. În virtutea pocăinței toate cele trei sunt realizate în viața credinciosului. Scopul textului este de a scoate în evidență pocăința de care oamenii trebuie să dea dovadă, toate celelalte urmând datorită acesteia.

În final, aș vrea să las aici două modele prin care se poate discuta ordinea din Fapte 2:38. În primul model se includ ordinea cronologică, logică, valorică și aleatorie, însă fiecare cu specificul ei. Ordinea cronologică explică cele patru elemente ca fiind într-o succesiune temporală, ordinea logică le explică ca realizându-se simultan, dar ordonat, ordinea valorică le socotește ca fiind așezate într-o ierarhie a importanței, iar ordinea aleatorie le prezintă așa cum sunt, nefiind vreo distincție între ele. Schema pentru aceste patru ordini este:

pocăința-botezul-iertarea-primirea darului Duhului Sfânt.

Al doilea model, pe care eu îl consider cel mai bun și care explică cel mai bine atât contextul imediat, cât și structura gramaticală a propoziției, precum și amplasarea în contextul analog și teologic, este acesta:

Pocăiți-vă: - și (astfel) fiecare să fiți botezați;

- spre iertarea păcatelor;

- și veți primi darul Duhului Sfânt.

Consider că Duhul Sfânt nu este determinat de botezul credinciosului, ci de El vine în viața omului ca urmare a întoarcerii acestuia la Hristos, ca urmare a credinței și pocăinței. De asemenea, consider că nu există nici o bază biblică pentru a afirma că botezul determină iertarea păcatelor. Evident, botezul este ceva important, el trebuie făcut ca urmare a pocăinței autentice. Tot în urma pocăințeie, Scriptura spune că omul primește iertarea păcatelor (1 Ioan 1:9), iar Duhul Sfânt sălășluiește în viața omului ca dar de la Dumnezeu și cu daruri de la El (Efeseni 1:13).