Singurătatea (2): sfaturi și sugestii

Înainte de a citi acest articol, al doiilea din seria „Singurătatea”, puteți accesa prima parte, cea în care discut despre modul în care suferința singurătății își găsește alinare în speranța pe care o dă Evanghelia Domnului Isus Hristos. Articolul se găsește aici.

Eu cred că dacă Evanghelia este îmbrățișată cu toată inima și cu puterea credinței biblice, va schimba dinamica singurătății. Nu vreau să spun prin asta că, odată ce ești în Hristos iar El e cu tine, nu te vei mai simți niciodată singur. Ceea ce vreau să spun este că trăindu-ți viața cu El, singurătatea nu va mai fi o povară atât de mare, pentru că, adu-ți aminte, prezența Lui în viața Ta comportă o greutate suficient de mare astfel încât să echilibreze balanța. Vorbind ucenicilor Săi, Mântuitorul redă acest principiu: Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:32). Principiul este reafirmat în Ioan 8:16 și 39. Același echilibru îl observăm și la Pavel: La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit... (2 Timotei 4:16-17).

Această dinamică a siguranței prezenței lui Dumnezeu în viața ta nu te va lăsa să gestionezi rău singurătatea. Aș vrea să sugerez 3-4 lucruri practice care te pot ajuta să porți povara singurătății într-un mod biruitor. Primul lucru: nu cultiva singurătatea! Trebuie să explic puțin despre ce este vorba. Singurătatea este o chestiune care ți se poate întâmpla din diverse motive. Moartea partenerului de viață, copiii pleacă, ești neînțeles de cei din jur etc. Însă pe lângă acestea, singurătatea poate fi cultivată când ajungem să ne izolăm. Ilie a fost un astfel de om. El are tendința să fugă și să se ascundă spunând mereu „am rămas singur”. Dumnezeu îi reamintește că mai sunt 6000, apoi îl trimite la Hazael, la Iehu și la Elisei (1 Împărați 19:9-18). Nu te izola în peștera ta, asta va adânci singurătatea. Scriptura spune că „ceea ce seamănă omul aceea va și secera” (Galateni 6:7) și că cei ce „seamănă vânt, vor secera furtună” (Osea 8:7). Cultivând izolare vei culege singurătate.

Având în vedere lucrul acesta, al doilea sfat biblic este: caută compania oamenilor, caută părtășia cu biserica! Lupți împotriva izolării și a cultivării singurătății atunci când cultivi părtășia. Să ne amintim că una dintre componentele bisericii primare era faptul că ei „stăruiau în ... legătura frățească” (Fapte 2:42). Cu privire la lucrul acesta, citim în Evrei 10:25 următorul îndemn: Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. „Să ne îndemnăm”, în limba greacă este verbul „parakaleo” care înseamnă și „a încuraja”. Parte din ce înseamnă a căuta comuniunea cu frații este încurajarea pe care o primim, ceea ce dă cu siguranță o altă dinamică felului în care purtăm povara singurătății. Când credinciosul se izolează de adunare, este precum acel cărbune care este izolat de ceilalți și se stinge în singurătatea lui. Dar dacă va căuta părtășia, rămâne aprins și arde.

Al treilea sfat biblic pe care îl am pentru tine în ce privește gestionarea singurătății este: găsește-ți preocupări prin care să te deconectezi! Munca a fost mandatul edenic pe care Dumnezeu l-a dat omului: Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2:15). Omul nu poate să trăiască într-un vid și nici nu se poate rezuma la o simplă existență animalică. Sensul și semnificația vieții omului se regăsește în proiect, omul are nevoie de un simț al realizării de sine. Odată ce se va limita la o existență vegetativă el moare încet. Îmi amintesc de tatăl meu, după moartea mamei mele. Singurătatea l-a răpus până acolo că la un moment dat mi-a spus că nu mai are nici un rost în viață. S-a stins încet, vreme de doi ani. De aceea este necesar să căutăm proiectul, sau proiectele care să ne anime. Există activități, slujiri, vocații, îndeletniciri, care dau vieții sensul împlinirii și te scot din cercul vicios al singurătății.

Probabil că există mult mai multe lucruri care se pot spune, însă eu mă voi limita doar la încă un ultim sfat biblic. Transformă singurătatea în solitudine! Explic despre ce este vorba. Paul Tilich, un filosof și teolog germano-american, spunea că „limbajul a creat cuvântul „singurătate” pentru a durerea de a fi singur și a creat cuvântul „solitudine” pentru a exprima slava de fi singur”. Singurătatea este ceva ce ți se întâmplă, solitudinea este ceea ce cauți. Despre Mântuitor citim: A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. (Marcu 1:35). Solitudinea e disciplina spirituală a retragerii din mijlocul oamenilor, pentru a fi singur cu Dumnezeu. Singurătatea poate fi sfințită atunci când e transformată intenționat în solitudine, când timpul și spațiul singurătății sunt invadate de prezența Lui. Poți face din cămăruța singurătății tale spațiul sacru al părtășiei intime cu Tatăl (Matei 6:6).

Între anii de viață 22 și 25 m-am luptat mult cu sentimentul apăsătorul al singurătății. Locuiam în București, departe de familia pe care o vedeam de câteva ori pe an, necăsătorit, prins în spirala unei rutine seci care îmi sporea sentimentul singurătății. Așteptam orele de serviciu, iar când mă întoarceam acasă parcă mă cufundam în abis. Îmi amintesc o experiență inedită pe care am avut-o într-o seară. Știți, atunci când îți îmbrățișezi soția, ai o anumită senzație, diferită de aceea când îți îmbrățișezi copilul, sau tatăl, mama, prietenul etc. Fiecare îmbrățișare are senzația ei unică și particulară. Îmi amintesc că într-o seară eram atât de apăsat de singurătate că am început să mă rog plângând. Mi s-a întâmplat o singură dată în viață, atunci. În timp ce mă rugam am simțit ca și când cineva mă atinge, apoi imediat acea senzație unică pe care o cunoșteam când tata mă lua în brațe. Nu eram singur, Tata ceresc era cu mine. O experiență care mi-a confirmat Evanghelia.

Promisiunea lui Dumnezeu „Eu sunt cu tine!” este cât se poate de reală în Hristos Isus. Faptul că s-a întrupat Dumnezeu, că a trăit între oameni și alături de oameni, că a murit la cruce fiind separat de Dumnezeu, că a înviat și s-a înălțat la ceruri lăsându-ne garanția „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:20), toate acestea sunt o garanție că nu suntem singuri în singurătate. Oricât de apăsătoare poate să fie uneori singurătatea din viața ta, amplificată poate de sentimentul abandonului, al pierderii celui drag, al faptului că ești ignorat și neînțeles etc, putem să fim siguri că Dumnezeu nu ne-a părăsit. „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte”, spune Psalmul 27:10. „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip”, zice Domnul în Isaia 49:15. Aceasta este Evanghelia. Sub dinamica acestui adevăr glorios al Evangheliei, cu siguranță putem să gestionăm mult mai bine singurătatea. Sfaturile practice și biblice au fost acestea: nu cultiva singurătatea prin izolare, caută părtășia cu biserica, găsește-ți preocupări și transformă singurătatea în solitudine.

Pentru citi și prima parte a acestui articol, intitulat „Singurătatea: suferință și speranță”, accesați aici.