Congenialitatea: premisă necesară în hermeneutica biblică

S-a vehiculat, de către teologii raționaliști, faptul că hermeneutica biblică trebuie să pornească de la „o minte neviciată”, în sensul în care exegetul trebuie să vină înaintea textului biblic sub spectrul „tabula rasa”[1]. Cu alte cuvinte, pentru o cunoaștere obiectivă este necesară absența premiselor. S-a susținut chiar necesitatea utilizării metodelor ateiste în exegetarea textului biblic, căci raționaliștii, în avida lor căutare a cunoașterii pure, au socotit că exegetul trebuie să se dezbrace de haina religioasă atunci când se apropie de Scriptură. Însă acest ideal al raționiștilor s-a dovedit o utopie, așa cum susținea și Spranger, pentru că „fiecare știință se hrănește, în cele din urmă, dintr-o anumită concepție despre lume”[2]. Oepke, puțin mai ironic, observa ridicolul unei asemenea pretenții printr-o întrebare retorică: De când este daltonistul răspunzător de istoria picturii sau afonul de evoluția muzicii?[3] Așadar, exegetul nu doar că nu poate să se apropie de textul biblic fără o preconcepție, dar nici nu poate să îl interpreteze decât pe baza unei premise. Și dacă hermeneutica necesită acordarea metodologiei la obiectul studiului, așa cum s-a arătat deja, atunci exegetul trebuie să se acordeze de asemenea obiectului pentru ca interpretarea să fie una potrivită. Înțelegerea presupune o legătură pozitivă cu ceea ce trebuie înțeles.

Această legătură pozitivă dintre exeget și Scriptură presupune deci principiul congenialității[4]. Se argumenta în sensul acesta că „așa cum un abstinent va fi cu greu interpretul potrivit pentru cântecele lui Anacreon sau Safo, tot așa ar putea fi și un om nereligios interpretul potrivit pentru Sfânta Scriptură”[5]. Trebuie deci să existe adecvarea potrivită între interpret și Scriptură pentru a se putea ajunge la o interpretare bună. Scriptura nu poate fi înțeleasă decât în duhul în care a fost scrisă. Așadar, Duhul Sfânt este cel care stabilește concordanța aceasta lăuntrică între Autor, autorii umani inspirați și interpret, căci Duhul e cel care a insuflat Scriptura și cel care locuiește în interpret. Congenialitatea este deci conspiritualitate. Apostolul Pavel susține principiul acesta atunci când spune că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește”, după care el adaugă: Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile... (1 Corinteni 2:14-15). Tot în același text se menționează: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile care ne-au fost oferite prin har de către Dumnezeu. (1 Corinteni 2:11-12).

Așadar, principiul fundamental al hermeneuticii biblice este premisa de la care pornește, adică congenialitatea, stabilită prin mijlocirea Duhului Sfânt. Fără Duhul nu poate exista hermeneutică biblică. Asta nu înseamnă că un necredincios nu poate, prin simpla aplicare a unor reguli de interpretare, să înțeleagă câtuși de puțin textul biblic. Hofman spune că cel neregenerat poate avea parte de o cunoaștere externă, istorico-gramaticală o numește el, dar nu și una internă[6]. El e dezavantajat în relația sa de substanță cu textul biblic și pentru că îi lipsește consimțământul de fond este văduvit de puterea vitală a Cuvântului. Evident concluziile studiului său vor fi esențial diferite de cele ale unui credincios care a fost regenerat de Duhul Sfânt. Lipsa credinței și deci a lucrării interioare a Duhului, care stabilește legătura pozitivă dintre text și interpret, e păguboasă. Domnul Isus Hristos îi dojenea pe ucenici din pricina faptului că filtrau Scriptura fără această premisă necesară: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! (Luca 24:25). Congenialitatea este deci premisa necesară hermeneuticii biblice.

____________

[1] Jean Alphonse Turretini (Sacrae Scripture Interpretandae Methodo Tractatus Bipartidus), citat în Maier, pag. 50.

[2] E. Spranger: Der Sinn der Voraussetzungslosigkeit in den Geisteswissensschaften, Aufl., Heidelberg 1964, pag. 6.

[3] Albrecht Oepke: Geschichtliche Und Übergeschichtliche Schriftauslegung, Auflage, Gutersloh 1947, pag. 41.

[4] Congenial = înrudit sufletește; adecvat, potrivit, conform caracterului cuiva (dexonline.ro/definitie/congenial).

[5] Maier: Hermeneutică Biblică, pag, 52.

[6] J.C.K. Hoffman: Biblische Hermeneutik, W. Volck, Nordilingen 1880, pag. 101.