Cercetarea de sine (partea 1: exegeză)

Una dintre categoriile de cântece creștine cărora li s-a acordat o atenție specială în cercetare, sunt imnurile rugative. Acestea, după cum mărturisea Jonathan Reed, profesor-doctor muzicolog la Universitatea Warner din Florida, sunt rugăciuni adresate lui Dumnezeu, prin care „El se arată în viețile noastre cu putere cerească”1. Aceasta pentru că, sugera Benjamin Gough în prefața cărții sale dedicată aceluiași tip de imnuri, ele „s-au născut din cele mai fervente rugăciuni” ale unor autori cunoscuți precum Charles Wesley, Isaac Watts sau Philip Doddridge2. De altfel, acest gen de imnuri este inspirat din Scriptură, în mod special din cartea Psalmilor. Spre exemplu, în Psalmul 139:23 este cântată următoarea rugăciune: Cercetează-mă Dumnezeule și cunoaște-mi inima! Cel mai probabil, un imn superb inspirat din aceste cuvinte este cel al lui Iulian Teodorescu, care începe cu următoarele cuvinte: Te rog cercetează-mă Tu! Tu vezi ce e în inima mea. În aceste cuvinte, ambele texte rostesc o rugăciune în care se cere lui Dumnezeu ca El să îl facă pe om să fie conștient de realitatea profundă a inimii sale.

Legat de acest aspect, al cercetării, mai există însă încă o dimensiune. Credinciosul este chemat de textul Scripturii să se cerceteze pe sine. Un text biblic care tratează tema cercetării de sine, text care va face și obiectul de studiu al prezentei lucrări, este Galateni 6:4. Aici apostolul Pavel scrie astfel: Fiecare să își cerceteze fapta lui și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce îl privește pe el și nu cu privire la alții. În această primă parte de articol voi aduce clarificări exegetice la acest îndemn pe care îl dă apostolul Pavel credincioșilor, căutând să ofer o înțelegere biblică a cercetării de sine. În al doilea articol voi aborda chestiune cu pricina mult mai practic.

În limba greacă există trei cuvinte care pot exprima acțiunea cercetării. În primul rând există verbul κρίνω și toate formele derivate din acesta. Acest termen este forensic în esență, provine din mediul legal și are sensul de a discerne într-o judecată. În literatura clasică, la Xenofon și Tucidide, explică aducerea cuiva într-un tribunal, iar la Sofocle și Demostene chiar mai mult de atât, sentința de condamnare a cuiva în acest complet de judecată3. Un text în Noul Testament unde apare acest cuvânt în sensul cercetării este 1 Corinteni 11:31. După ce apostolul spune că trebuie ca „fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși”, el adaugă: Dacă ne-am judeca singuri, nu am fi judecați. Vincent susține că sensul lui διακρίνω aici este al unei „examinări și formări a unei estimări drepte”4, care dacă nu este realizată de creștin, atunci o va realiza Dumnezeu în dreptul lui. Așadar, un sens al cercetării de sine implică această constatare a propriei vinovății, lucru care dezincriminează înaintea lui Dumnezeu, iar în lipsa ei incriminează. Prin termenul κρίνω se poate constata cât de critică este cercetarea de sine a credinciosului.

Doi alți termeni apar în Noul Testament pentru a descrie actul cercetării de sine. Aceștia sunt πειράζω și δοκιμάζω. Primul dintre ei, πειράζω, înseamnă a încerca, a testa ceva sau pe cineva, pentru a trage o anumită concluzie legat de calitatea lucrului sau persoanei respective. Al doilea termen, δοκιμάζω, are același sens, diferența constă în faptul că acțiunea dovedește ceva pozitiv. Cuvântul este preluat din mediul prelucrării metalelor și descria procesul prin care, aurul spre exemplu, era examinat pentru a-i dovedi puritatea. În Septuaginta acest cuvânt apare în astfel de pasaje (Proverbe 17:3; Zaharia 13:9). În mod metaforic, lui δοκιμάζω i se atribuie și examinarea omului. Gilbrant spune că „atunci când un om care a fost testat este aprobat, δοκιμάζω este cuvântul care descrie acea stare de acceptabilitate”5. În 2 Corinteni 13:5 apare un joc de cuvinte al apostolului Pavel, unde sunt folosite ambele cuvinte: Pe voi înșivă încercați-vă (πειράζω) dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă (δοκιμάζω). Ideea textului este că în loc să îl judece pe Pavel, corintenii trebuiau să se autoexamineze pentru a se dovedi creștini autentici.

În Galateni 6:4, apare δοκιμαζέτω, deci are sensul testării în vederea acceptării. Ceea ce face obiectul cercetării de sine, în acest context, este fapta personală. Pavel accentuează acest lucru în contrast cu judecarea faptelor celor căzuți. În versetele anterioare, discuția începe de la ridicarea cu dragoste a celui care a căzut „deodată în vreo greșeală” (Galateni 6:1). În Galateni 6:3 Pavel spune: Dacă cineva crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur. Așadar, în acest context al căderii unui frate în credință, atitudinea potrivită nu este o judecată prin comparație. Iată cum explică John MacArthur acest verset:

Dumnezeu nu gradează bazat pe un alt standard, decât pe baza absoluturilor Sale. El nu compară credincioșii între ei, ci cu standardele neprihănirii divine și perfecte. Dacă Dumnezeu nu judecă un credincios comparându-l cu un alt credincios, cu cât mai puțin trebuie un credincios să se judece pe sine în acest fel?6

Așadar, cercetarea de sine a credinciosului este alternativa la judecarea celui căzut în comparație cu propria-i neprihănirea. Credinciosul trebuie să se cerceteze pe sine nu prin comparație cu cei care au alunecat în greșeală, în această situație el este responsabil să îl ridice pe cel căzut, ci el trebuie să se examineze având în vedere standardele neprihănirii lui Cristos, pentru a observa cât de mult și cât de bine îl urmează pe Domnul său.

În concluzie, câteva lucruri definesc cercetarea de sine a credinciosului. În primul rând este o responsabilitate pentru fiecare credincios. Galateni 6:4 pune accentul pe această responsabilitate individuală prin folosirea adjectivului ἕκαστος, care înseamnă „fiecare”, adică fiecare în dreptul lui. În al doilea rând, cercetarea de sine a credinciosului este alternativa sănătoasă a judecății prin comparație, în mod special cu cei care păcătuiesc. În ce privește căderea fratelui, creștinul e chemat să îl recupereze, nu să îl folosească ca etalon pentru evaluarea de sine. În al treilea rând, cercetarea de sine a credinciosului se face având în vedere standardele dreptății divine. El poate să își observe cel mai bine gradul de credincioșie doar atunci când privește la Cristos. În ultimul rând, adică al patrulea, cercetarea de sine a credinciosului este imperios necesară pentru a beneficia de harul lui Dumnezeu și nu de judecata Sa. Aceasta, așa cum se va observa în continuare, va naște tot ce este necesar pentru pocăință și sfințire. Cuvintele lui Matthew Henry încheie în mod potrivit acest prim punct al studiului: Cu cât ne cunoaștem mai bine inimile și căile, cu atât mai puțin îi vom disprețui pe alții și cu atât mai mult vom fi dispuși să îi ajutăm în infirmitățile lor7.

Urmează „Cercetarea de sine (partea 2: practică)

_________

1 Jonathan Reed: Prayer Hymns, An Offering of Hymns Expressing Our Hearth to God, CreateSpace 2015, pag.2.

2Benjamin Gough: Hymns of Prayer and Praise, Elliot Stock, London 1875, pag. viii.

3H.G. Liddell, R. Scott: An Intermediate Greek-English Lexicon, WordSearch.

4Marvin R. Vincent: Vincent’s Word Studies, Volume 3, WordSearch.

5 Thoralf Gilbrant: The Complete Biblical Library, The New Testament Greek-English Dictionary, WordSearch.

6John MacArthur: The MacArthur New Testament Commentary, Galatians, Moody Publ., Chicago 1987, pag. 181.

7 Matthew Henry: Concise Commentary of the Whole Bible, Moody Press, Chicago, pag. 908.