Unirea ipostatică (partea 1: premisele biblice)

Vasile cel Mare spunea într-un discurs împotriva ereticului Eunomie că dacă „toți aceia asupra cărora a fost invocat numele lui Dumnezeu și Mântuitorului Isus Hristos (...) s-ar fi mulțumit cu tradiția de la apostoli și cu simplitatea credinței”, atunci „nu s-ar ridica zadarnic împotriva adevărului Evangheliei”1. Într-adevăr, ceea ce Scriptura vorbește este suficient pentru credința creștină, oricât de simple, primitive și nedezvoltate ar părea doctrinele extrase prin citirea și studierea ei. În ce privește subiectul naturilor lui Isus Hristos, hristologia biblică îl prezintă pe Mântuitor ca fiind om și Dumnezeu, divin și uman. Chiar dacă nu explică pe deplin relația dintre divinitatea și umanitatea lui Hristos, dacă cineva ajunge la concluzia că Isus a fost Dumnezeu întrupat ca om, atunci acest lucru este suficient. Lucrurile se complică însă când se încearcă explicarea coexistenței naturilor divină și umană în persoana lui Hristos. Înțelegerea considerată ortodoxă este cea a unirii ipostatice, temă care face și subiectul acestor articole. În acest sens, se va pleca de baza doctrinei, Scriptura (partea 1), continuându-se cu o scurtă incursiune în istorie (partea 2), apoi cu o înțelegere a ei în formulele teologice standard (partea 3), iar în final cu un caz de exercițiu în examinare (partea 4).

Un teolog reformat spunea prin secolul 19 că rămânerea în limitele limbajului simplu al bibliei este arhisuficient pentru a păstra limitele ortodoxe cu privire la doctrine complexe, precum cea a Trinității sau a naturilor lui Hristos2. Lucrul aceste este adevărat, dat fiind faptul că Scriptura este baza oricărei doctrine și este suficientă pentru credință și practică. Evident, această bază biblică este totodată și punctul de plecare pentru dezvoltările teologice de mai târziu, însă acestea din urmă își au menirea în a explica coerent și consecvent cu revelația, ceea ce duce la un limbaj mai complex, cumva diferit de cel simplu al Scripturii. Pentru că în esență, ceea ce spune Scriptura e destul de simplu, anume că Isus Hristos este atât Dumnezeu cât și om. Sunt câteva texte biblice care atestă umanitatea, cât și divinitatea lui Hristos și doar câteva ioanine și pauline vor fi redate.

Apostolul Ioan își începe Evanghelia afirmând natura divină a Logosului atunci când spune că „Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1), pentru ca apoi să afirme că „Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1:12). În aceeași Evanghelie, afirmația pivotală a lui Toma, care îi recunoaște divinitatea lui Isus când spune „Domnul meu și Dumnezeul meu”, îi corespunde recunoașterea umanității Sale când același apostol constată că El are trup de carne ca orice om (Ioan 20:24-29). În aceeași ordine de idei, prologul lui Ioan din prima sa epistolă afirmă că ambele realități, divinul și umanul, îi corespund persoanei lui Hristos, căci ei L-au auzit, văzut și atins, deci este om, dar este în același timp Cuvântul vieții „care era la Tatăl și care a fost arătată” (1 Ioan 1:1-2). Nu încape nici o îndoială asupra faptului că apostolul Ioan recunoaște divinitatea lui Hristos arătând originea Sa, dar în același timp este de acord că El a fost om, posedând un trup asemenea tuturor oamenilor.

Pe lângă scrierile ioanine, scrierile pauline vin să sprijine ideea precum că mărturia apostolică despre Hristos ca fiind Dumnezeu și om este în consens. În cunoscutul pasaj numit kenosis, din Filipeni 2:6-7, Pavel afirmă deopotrivă faptul că Hristos avea chipul lui Dumnezeu și era deopotrivă cu Dumnezeu, dar nesocotind acest lucru ca de apucat El „a luat chip de rob făcându-se asemenea oamenilor”. De asemenea, în introducerea epistolei către Romani, apostolul spune că Evanghelia „privește pe Fiul lui Dumnezeu, născut din sămânța lui David în ce privește trupul”, dar „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morților” (Romani 3:1-4). Astfel, Pavel stabilește umanitatea lui Hristos printr-o linie genealogică umană, dar afirmă și divinitatea Sa prin actul miraculos al învierii caracteristic dumnezeirii. Un text paulin mai lung e Coloseni 1:15-23, unde pe de-o parte se spune că Hristos este chipul lui Dumnezeu și îi acordă calități precum veșnicia, puterea creatoare etc, dar spune și că reconcilierea pe care o realizează El, între Dumnezeu și creația căzută în păcat, se face „prin trupul lui de carne, prin moarte”, chestiuni ce sunt specifice exclusiv umanității. Astfel dar, apostolul Pavel confirmă poziția apostolică potrivit căreia Isus Hristos este Dumnezeu, posedând chestiuni specifice dumnezeirii, dar este și om cu un set de caracteristici specifice omenității. Isus Hristos, potrivit Scripturii, e Dumnezeu și om.

Partea a doua: Unirea ipostatică, Contextul istoric.

imagine: Isus Hristos Pantocrator - ochii diferiți reprezentând cele două naturi (divină și umană)

1Sfântul Vasile cel Mare: Scrieri Dogmatice și Exegetice, Editura Basilica, București 2011, pag. 57.

2Newman Smyth: The Orthodox Theology of Today, Charles Scribner, New York 1881, pag. 137-138.