Doctrina despre Trinitate (partea 4: definitivarea doctrinei)

Ceea ce trebuie spus este că secolele 3 și 4 au fost caracterizate de o foarte intensă frământare teologică, care a dus în final la definitivarea limbajului folosit pentru a vorbi despre Dumnezeu. În această perioadă s-au ținut foarte multe sinoade, unele dintre ele tratând probleme legate de doctrina Trinității, culminând cu cele două concilii ecumenice care vor reglementa învățătura ortodoxă: Niceea (325 d.H.) și Constantinopol (381 d.H.). În același timp au activat mulți scriitori prolifici care au scris împotriva unor interpretărilor greșite care au făcut motivul sinoadelor și conciliilor. În esență pot fi identificate trei mari curente de gândire care au determinat creionarea doctrinei despre Sfânta Treime: monarhianismul, modalismul și arianismul. Cele trei au încercat să explice triada Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pentru a salva monoteismul.

Monarhianismul susținea că există un singur Dumnezeu, Tatăl, celelalte persoane fiindu-i inferioare și nefiind egale. Au fost mai multe erezii care s-au născut de aici în încercarea de a explica această credință, poate cea mai cunoscută fiind cea a lui Paul de Samosata, care considera că Isus a fost un om normal, care a devenit Fiul lui Dumnezeu prin faptul că i s-a infuzat Cuvântul. Astfel, în schema aceasta care se mai numește și adopționism, Isus nu era Fiul lui Dumnezeu care a devenit om, ci omul care a devenit Fiul lui Dumnezeu. Împotriva acestei învățături au scris cei care au fost numiți și teologii Logosului, Tertulian (de care am amintit), Hipolitus, Clement din Alexandria și Origen. De asemenea, Sinodul din Antiohia din anul 269 d.H. a condamnat această învățătură ca erezie.

Modalismul este o altă învățătură respinsă care încerca să explice Triada biblică. După cum îi și este numele, teologii aceștia socoteau că există un singur Dumnezeu, o persoană, dar care s-a făcut cunoscută în trei moduri: ca Tată ceresc (aspectul transcendenței), ca Fiu întrupat (aspectul imanenței) și ca Duhul Sfânt (aspectul operativ). Sabelius, unul dintre acești teologi, credea că Tatăl face referire la Dumnezeu ca și creator, din care toată lucrurile sunt generate, Fiul face referire la Dumnezeu ca și salvator, care realizează mântuirea de păcate, iar Duhul face referire la Dumnezeu ca Dumnezeu ca și sfințitor, cel care lucrează în omul credincios. În sensul acesta, Dumnezeu este o singură persoană, iar Tatăl, Fiul și Duhul sunt titluri potrivite cu modurile Lui de manifestare în cadrul unor lucrări specifice. Modalismul a fost considerat o altă formă de monarhinanism, ceea ce fiindu-i specific fiind patripasianismul, ideea că Dumnezeu, adică Tatăl (Creatorul) este cel care devenind om a suferit. Tertulian scrie împotriva lui Praxeas și Hipolitus împotriva lui Sabelius, iar tentative mai oficiale de condamnare a modalismului au fost într-un sinod local din Alexandria în anul 260 d.H., iar înainte de asta, în 220, într-un sinod din Roma.

Ultima dintre cele trei mari învățături respinse prin doctrina Trinității a fost arianismul. Arie a fost un prezbiter din Alexandria și el a pronunțat ideea că Fiul nu e Dumnezeu în sensul în care Tatăl este Dumnezeu, motivul invocat fiind faptul că Fiul nu a existat din eternitate, ci a fost creat la un moment dat în timp. Problema a fost în mod special hristologică, nu s-a pus problema Duhului Sfânt în această problemă, divinitatea Duhului fiind arătată în cadrul trinitarianismului la Conciliul de la Constantinopol în anul 381 d.H.. Arianismul insista pe ideea de născut ca un atribut al Fiului, prin asta înțelegându-se faptul că a avut un început, iar Tatăl posedă calitatea de nenăscut, ceea ce înseamnă că este etern. Teologi care au scris împotriva arianismului au fost mai mulți, dintre aceștia distingându-se Atanasie cel Mare și Vasile cel Mare. Cel de-al doilea avea să fie cel care va articula limbajul specific trinitarianismului, despre care voi discuta, iar primul avea să fie cel care va juca un rol concludent în Conciliul de la Niceea, unde va formula crezul apostolic și regula de credință ortodoxă în ceea ce privește doctrina despre Sfânta Treime.

Au mai fost și alte învățături. Triteismul, care afirma trei dumnezei, binitarianismul, credința că sunt doar două persoane, unitarianismul, care consideră că este o singură persoană divină, Tatăl, Fiul nu este divin, iar Duhul nu este o persoană. Acestea însă au fost respinse în lumina formulei trinitariene deja existente, de aceea nu au adus vreun aport la articularea doctrinei despre Sfânta Treime. Ceea ce urmează de aici încolo este o formulă care să mențină ideea monoteistă a unui singur Dumnezeu, dar fără să încerce să facă distincțiile artificiale pe care cele trei curente le-au făcut. Părinții Bisericii s-au văzut nevoiți să răspundă astfel din considerente în primul rând biblice. Dacă adopționismul este corect, cum se explică faptul că Scriptura vorbește despre existența Fiului înainte de creație? Adopționismul afirma că Isus este om normal, dar a devenit Fiul lui Dumnezeu prin faptul că L-a ales. Dar apostolul Ioan spune că Isus Hristos este nimic altceva decât întruparea Cuvântului (Ioan 1:1,9), iar Pavel arată că El a fost înainte de creație și prin El au fost făcute toate lucrurile (Coloseni 1:13-16), deci, cum ar fi putut Isus să devină Fiul lui Dumnezeu? Mai degrabă că Fiul lui Dumnezeu a devenit Isus. De altă parte, modalismul spunea că Tatăl, Fiul și Duhul sunt una și aceeași persoană, dar cum era posibil când totul din învățătura apostolilor sugerează că este vorba de persoane distincte? Evanghelia ne spune că la cruce Fiul a fost părăsit de Tatăl (Matei 27:46), iar Fiul vorbește despre rugăciunea Sa către Tatăl pentru ca să trimită Duhul, „un alt Mângâietor” (Ioan 14:16). Cum este posibil ca aceeași persoană să se roage aceleiași persoane pentru a trimite ucenicilor aceiași persoană? În final, dacă arianismul e corect, atunci cum se face că Fiul este considerat egal cu Tatăl, nu inferior Lui? Apostolul Pavel vorbește despre Fiul că posedă chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2:6), iar în altă parte se spune că toată plinătatea dumnezeirii locuiește în El (Coloseni 1:19). Este oare posibil ca Fiul să fie la fel ca Tatăl, să posede plinătatea divinității, dar totuși să nu fie tocmai Dumnezeu asemenea Lui? Iată câteva lucuri care țin de revelația biblică și pe care părinții bisericii nu le-au putut ignora, motiv pentru care nu au putut să accepte niciuna dintre cele trei menționate mai sus. Însă, pentru că nu era suficient doar să respingă învățătura falsă, trebuie să totodată prezinte poziția ortodoxă. În Conciliul de la Niceea (325 d.H.), apoi în Conciliul de la Constantinopol (381 d.H.), toate reflecțiile teologice s-au formulat în ceea ce se numește Crezul Niceo-Constantinopolian. Însă ce avea să reflecte cel mai bine trinitarianismul va fi Crezul Atanasian, după numele lui Atanasie cel Mare. Aici este articulată mult mai bine credința trinitariană:

„Înainte de toate, cine vrea sa fie mântuit este necesar sa tina credinta crestina universala. Credinta, care daca nu este tinuta întreaga si nestirbita, omul piere neîndoielnic pe vesnicie. Iar credinta crestina universala este aceasta, ca noi ne închinam unui (singur) Dumnezeu în Trinitate, iar Trinitatii în unitate; fara a confunda Persoanele si fara a diviza faptura (Dumnezeirii). Caci exista o singura Persoana a Tatalui, o alta a Fiului, si o alta a Duhului Sfânt. Însa Dumnezeirea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfânt este întru totul una: egala în glorie, co-eterna în marire. La fel cum este Tatal, este si Fiul, si la fel este si Duhul Sfânt. Tatal necreat, Fiul necreat, si Duhul Sfânt necreat. Tatal infinit, Fiul infinit, si Duhul Sfânt infinit. Tatal etern, Fiul etern, si Duhul Sfânt etern. Si totusi Ei nu sunt trei Eterni, ci un singur Etern. La fel cum nu sunt trei Infiniti, nici trei Necreati, ci unul singur Necreat, si unul singur Infinit. În acelasi fel, Tatal este atotputernic, Fiul este atotputernic, si Duhul Sfânt, atotputernic. Totusi, nu sunt trei Atotputernici, ci Unul Singur. Cum Tatal este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, si Duhul Sfânt este Dumnezeu. Si totusi nu sunt trei Dumnezei, ci Un Singur Dumnezeu. Cum Tatal este Domn, Fiul este Domn si Duhul Sfânt este Domn. Si totusi nu sunt trei Domni, ci Un Singur Domn. Caci astfel suntem obligati de catre adevarul crestin sa recunoastem fiecare Persoana ca fiind ea însasi Dumnezeu si Domn. Astfel ne este interzis de catre credinta crestina universala sa spunem ca exista trei dumnezei, sau trei domni. Tatal nu este facut din nimic: nici creat, nici nascut. Fiul este doar al Tatalui: nu este nici facut (conceput), nici creat, ci nascut. Duhul Sfânt este al Tatalui si al Fiului: nu este nici facut, nici creat, nici nascut, ci purcede. Astfel, exista un singur Tata, nu trei tati; un Fiu, nu trei fii, un Duh Sfânt, nu trei duhuri sfinte. In aceasta Trinitate nici o Persoana nu este înaintea celeilalte, sau dupa cealalta; nici una nu este mai mare sau mai mica decât cealalta. Ci toate trei Persoanele sunt împreuna co-eterne si co-egale. Astfel ca în toate lucrurile, cum este spus mai înainte, sa se aduca închinare Unitatii în treime si Treimii în unitate. Astfel trebuie sa creada despre Trinitate cel ce vrea sa fie mântuit. Pe deasupra, este necesar ca pentru mântuirea vesnica omul sa creada de asemenea cu statornicie în întruparea Domnului nostru Isus Christos. Caci dreapta credinta este ca noi credem si marturisim ca Domnul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu si om. Dumnezeu de natura Tatalui, nascut înainte de întemeierea lumii, si om dupa natura mamei Lui, nascut in lume. Dumnezeu desavârsit si Om desavârsit, cu suflet rational si carne omeneasca. Egal cu Tatal, privitor la Dumnezeirea Lui si inferior Tatalui, in ceea ce priveste umanitatea Lui. Care desi este Dumnezeu si om, totusi nu sunt doi, ci un Hristos. Unul, nu prin convertirea Dumnezeirii în trup, ci prin luarea (asumarea) omenescului în Dumnezeire. Unul, pe de-a întregul, nu prin amestecarea naturii, ci prin unitatea Persoanei. Caci asa cum sufletul rational si carnea omeneasca alcatuiesc un singur om, tot asa Dumnezeu si omul sunt una în Christos. Care a suferit pentru mântuirea noastra, a coborât în locuinta mortilor si a înviat a treia zi din morti. El s-a înaltat la cer, s-a asezat la dreapta Tatalui, de unde va veni pentru a judeca viii si mortii. La a carui venire toti oamenii vor învia în trupurile lor si vor da socoteala pentru faptele lor. Cei ce au facut binele, vor intra în viata vesnica, iar cei ce au facut raul, vor merge în focul vesnic. Aceasta este credinta crestina universala în care daca un om nu va crede cu statornicie nici nu va fi mântuit.”

Dacă nu ați citit cele trei articole precedente pe aceeași temă, acestea pot fi accesate în următoare ordine: Doctrina despre Trinitate (partea 1: limbaj și definiție); Doctrina despre Trinitate (partea 2: fundamentul biblic); Doctrina despre Trinitate (partea 3: cristalizarea doctrinei). Urmează partea a 5: explicarea doctrinei.